Protest

Mai puțin de jumătate dintre universitarii suceveni au făcut grevă

Sălile de clasă din școli au fost goale ieri
Sălile de clasă din școli au fost goale ieri

Sistemul de învățământ preuniversitar din județul Suceava a fost „paralizat” de greva generală a cadrelor didactice, lucru resimțit la o intensitate mult mai mică însă la nivel universitar. Dacă cadrele didactice din școlile și grădinițele sucevene nu și-au ținut ieri orele, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava mai puțin de jumătate dintre profesorii universitari au fost în grevă, iar restul și-au ținut cursurile după programul normal.
Liderul de sindicat al profesorilor din Universitatea „Ștefan cel Mare”, Cornel Turcu, a declarat că „în grevă au fost doar cadrele didactice membre în sindicat, adică peste o sută de profesori”. Numărul membrilor de sindicat din Universitatea Suceava este sub jumătate din totalul angajaților, potrivit profesorului Turcu.
Cât despre studenți, aceștia au fost prezenți ieri prin universitate, iar greva unora dintre cadrele didactice aproape că nu a fost observată, spre deosebire de școli, unde sălile de clasă au fost pustii.
Liderii de sindicat din școlile sucevene au declarat că „nu au fost profesori care să boicoteze mișcarea și care să nu dorească să participe la grevă”. Atât în școlile din mediul urban, cât și în cele din mediul rural, ieri nu s-au ținut ore. Dascălii, prezenți la școală, au participat fie la unele activități dedicate Zilei Internaționale a Educatorului, fie la diverse întruniri sau ședințe ale consiliilor de administrație.
Elevii, în marea lor majoritate, nu au venit ieri la ore, aceștia fiind informați despre grevă încă din cursul săptămânii trecute.
Săli de clasă goale
În unele școli din județ au fost și elevi care au venit la școală, dar în număr foarte mic, și fie au plecat în scurt timp, fie au rămas în clase, supravegheați de către un cadru didactic.
Directorul Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Dan Popescu, a declarat că „dimineața au venit câțiva elevi, probabil ca să se convingă dacă se fac ore sau nu și în scurt timp au plecat”.
Și angajații din grădinițe au fost ieri în grevă. Aceștia însă au avut o prezență mai mare a preșcolarilor în sălile de clasă.
Greva generală din educație s-a încheiat deocamdată, însă profesorii spun că protestele vor culmina luna viitoare. Pe 16 noiembrie cadrele didactice vor intra în grevă generală pe o perioadă nedeterminată.
Sindicaliștii din școli sunt nemulțumiți de grilele din Legea salarizării unitare, dar și de faptul că prin această lege se pierd 11 indemnizații și sporuri. O altă nemulțumire a dascălilor este legată de preconizatele disponibilizări de personal, ceea ce ar duce la creșterea volumului de activitate pentru cei rămași în sistem.
Sindicaliștii din educație sunt hotărâți să continue acțiunile de protest până când această lege a salarizării, pe care o consideră discriminatorie, va fi abrogată.

Recomandări

Premii și calificări în finală pentru elevii participanți la Concursul Uniunii Europene al Tinerilor Oameni de Știință

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro