Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat, duminică, că din momentul deschiderii urnelor, polițiștii au primit 494 de sesizări dintre care 40% nu s-au confirmat, existând 78 de posibile infracțiuni, informează Mediafax.
Potrivit unui comunicat „numărul de incidente electorale sesizate până la această oră reprezintă aproape jumătate din numărul celor înregistrate la alegerile locale din 2012”.
Astfel, dacă în anul 2012 până la această oră erau înregistrate 982 de sesizări privind incidente electorale, la acest moment, la nivel național, sunt înregistrate 494 de sesizări cu privire la săvârșirea unor posibile contravenții sau infracțiuni. Dintre acestea, în urma verificărilor, 40% nu s-au confirmat.
„Până la această oră (ora 17.30), au fost sesizate 78 de posibile infracțiuni pentru care sunt cercetate 57 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.610 de lei”, mai informează MAI.





