Mai mulți elevi de la Palatul Copiilor Suceava s-au remarcat la Campionatul Național de Karting Școlar, care reprezintă modalitatea de evaluare a pregătirii copiilor practicanți de karting din cadrul Cluburilor și Palatelor Copiilor din țară. Până în prezent, echipajul Cercului de Karting din Palatul Copiilor Suceava a participat la toate cele trei etape de campionat ce s-au desfășurat la Bacău, în luna mai, la Reșița, în luna iunie, și la Arad, în perioada 10- 12 iulie, urmând ca la sfârșitul acestei luni concurenții să se întâlnească pe pista Skat Kart din Târgu Secuiesc. Directoarea Palatului Copiilor Suceava, profesoara Biatrice Choleva, coordonatoarea Cercului de Karting, ne-a spus că „echipajul sucevean a acumulat experiență competițională pas cu pas, ceea ce îi ajută pe elevi să obțină rezultate din ce în ce mai bune și să adune punte valoroase în clasamentul general al echipei. Pe lângă etapele de campionat, sucevenii au participat și la alte concursuri de specialitate din Calendarul competițional 2015 secțiune karting”. În ultima etapă de campionat, desfășurată la Arad, s-au remarcat următorii suceveni, iubitori de karting: Eric Oncescu, Vadim Gherdelesco, Rareș Onciuleanu, Călin Honceriu, Andrei Dranca și Ștefan Dranca, echipa fiind completată și de Alexandru Romaniuc, Cezar Lupancu și Ștefan Cimpoieș, care au însoțit pentru prima dată echipa la un concurs de acest gen.
Mai mulți elevi de la Palatul Copiilor s-au remarcat la Campionatul Național de Karting Școlar
