Numărul de mesaje scrise (SMS) transmise de către clienții Vodafone România în intervalul 31 decembrie 2006-1 ianuarie 2007 a crescut cu 32,6% față de perioada similară din 2005-2006, iar mesajele multimedia (MMS) au consemnat o creștere de 510%, a anunțat, miercuri, operatorul de telefonie mobilă.
În privința numărului de apeluri inițiate din rețeaua Vodafone România, datele operatorului indică o creștere de 5,2% față de aceeași perioadă a anului 2005 si 2006.
Compania nu a precizat numărul apelurilor și mesajelor.
Vodafone avea în România, la finele lunii septembrie 2006, 7,15 milioane de clienți, din care 2,4 milioane pe bază de abonament și 4,75 milioane cu cartele preplătite.
Compania este al doilea mare operator de telefonie mobilă din România în funcție de numărul de clienți, după Orange România.
Numărul de mesaje scrise (SMS) transmise de către clienții Orange România în perioada 31 decembrie 2006-2 ianuarie 2007 a crescut cu 11,6% comparativ intervalul similar din 2005-2006, iar mesajele multimedia (MMS) au consemnat o majorare de 44,7%, a anunțat, miercuri, operatorul de telefonie mobilă.
În perioada 24-25 decembrie 2006, traficul de mesaje scrise în rețeaua Orange România a avansat cu 23,3% față de perioada similară a anului 2005.
Datele operatorului arată că în perioada 24-25 decembrie 2006 numărul apelurilor efectuate din rețeaua Orange către clienții altor rețele de telefonie a crescut cu 10% față de intervalul similar al anului 2005 și cu 12,7% între 31 decembrie 2006 și 2 ianuarie 2007.
Volumul traficului de voce în reteaua Orange a urcat în zilele de 24 și 25 decembrie 2006 cu 24,6% față de intervalul similar al anului 2005, iar în intervalul 31 decembrie 2006 – 2 ianuarie 2007 cu 30,3%.
Potrivit datelor operatorului, numărul apelurilor efectuare din rețeaua Orange a depășit pragul de 56 milioane pe 31 decembrie 2006.
În Ajunul Crăciunului (24 decembrie 2006), clienții companiei de telefonie mobilă au transmis peste 16 milioane de mesaje scrise.
Orange România este cel mai important operator local de telefonie mobilă, cu peste opt milioane de clienți la finele anului 2006.





