Mai multe mașini de poliție au fost incendiate în timpul demonstrațiilor împotriva summitului G20 ce a început vineri în Hamburg, potrivit poliției germane, citate de The Local, scrie Mediafax.Unul dintre cele două marșuri ce au fost permise de autorități a fost blocat de poliție pentru că participanții la acesta purtau măști. Poliția a reamintit astfel prin intermediul platformei de socializare Twitter că purtarea măștilor la proteste contravine legii germane în privința participării la demonstrații.Conform poliției, protestatari mascați ar fi avariat mașini și ar fi spart mai multe fereste ale unor bănci și tribunale din cartierul Altona.