Mai mult de trei zile

Nu știu dacă în cultura altor popoare există zicerea sau măcar ideea că nici o minune nu durează mai mult de trei zile. Sunt sigur însă că o altă zicere, aia cu „să punem răul înainte”, ne este specifică. Suntem, adică, dacă nu neapărat fataliști, atunci măcar circumspecți, temători. Cu alte cuvinte, parcă ne e frică de bine. Îmi aduc aminte că asta îmi spunea un celebru activist de partid sucevean prin anii ’80, anume că noi am fi putut-o duce incomparabil mai bine atunci, numai că înainte cu un deceniu ne speriaserăm ce bine ne era și am luat-o brusc înapoi. Unde naiba vreau să ajung? Păi unde altundeva decât la minunea de meci de alaltăieri, în care am măturat cu Croația cam în felul în care până la această fenomenală echipă măturau alții (toți!) cu noi de-a lungul și de-a latul Europei, la toate categoriile de „under”, fie că erau de 21, de 19, ori chiar de 15? Asta, ca să nu mai vorbesc de adulți… Ei bine, alaltăieri s-a întâmplat nu o minune. A fost un lanț de minuni care părea chiar interminabil, începând cu acordarea penalty-ului din care am deschis scorul, rod al altei minuni: VAR, „arbitrul” care vede tot! Mai mult, continuarea a fost și ea minunată: am deschis scorul! Ei, și? Mare șmecherie!, ar zice cârcotașii. Păi, dragilor, chiar așa e, o mare șmecherie, din moment ce tot alaltăieri, la vreo 3 ore distanță, francezii (mamăăă, chiar „copiii” campionilor mondiali!?) s-au învrednicit să rateze nu unul, ci două penalty-uri, contra Angliei! Lanțul de minuni a continuat cu golul lui Hagi, tocmai când înjuram arbitrii că nu îl acordaseră, cu o secundă înainte, la capul lui Pușcaș. Reluarea a arătat că parcă totuși nu fusese gol la prima execuție. Apoi, la 2-1, am reușit minunea de a nu ne pierde, dimpotrivă: i-am încălecat din nou pe croați, următoarele două minuni venind aproape natural: un dribling prelungit, criminal de-a dreptul, finalizat cu un șutălău în fundul plasei în loc de clasicizata execuție către tabelă, iar la urmă acordarea (tot VAR-ul dragul de el, că mult a mai muncit în favoarea noastră!) unui gol pe care omul cu steag ori cu fluier nu l-ar fi validat în veci! La câte minuni s-au întâmplat, zău că nu merită să ne gândim că cea mai mare, aia de 4 – 1, se face uitată în a treia zi, mâine. Zic că logic ar fi s-o ținem din minune în minune, inclusiv până la aia din finală. Alaltăieri am jucat la pariuri 1 pauză, 1 final. Tot așa joc și mâine. Și cu Franța, în ultimul meci din grupă.