Fie că vrem sau nu, eu sau dumneavoastră, este vremea transferurilor și deci principalul subiect al comentatorilor. Nici eu nu sunt foarte fericit că o dată sau chiar de două ori pe săptămână ocup spațiul rubricii cu pseudoștiri legate de pseudotransferurile unor pseudofotbaliști, indivizi care numai în vremuri de restriște sportivă, ca în România zilei de azi, pot deveni subiecte de presă, în lipsă de altceva. Marea păcăleală căreia îi cădem victime cu toții are două „vârfuri de viitură”, ca la inundații: cel de vară și cel de iarnă. Iar dacă vara mai avem ceva alternative, iarna nu ne rămâne decât să luăm la analizat toți porumbeii care le ies pe gură celor direct implicați.
Cu siguranță că sărăcia, vizibilă în toate cele, de la mașinile second-hand pe care le visăm și până la băuturile contrafăcute din rafturile buticurilor, se regăsește și în fotbal, iar cel mai bine se reflectă în numărul și mai ales în calitatea transferurilor.
De obicei, un patron sau/și un antrenor care s-au săturat de un fotbalist din nu contează ce motiv, anunță că sunt pentru respectivul oferte căcălău. Și neapărat din Italia, Spania, Germania sau Anglia. Iar prețul oferit (milioane multe) te face pe tine, om care l-ai văzut pe împiedicat de câteva (zeci de) ori, să te îndoiești de cunoștințele tale în domeniu ori măcar de simțul analizei. Apoi, cu cât timpul trece, cu atât afli că mai multe cluburi „îl au în vizor” pe împiedicat. Spre deosebire de economia reală, aici lucrurile sunt ușor inversate: cu cât marfa e mai căutată, cu atât prețul îi scade! Astfel, fotbalistul Cutare, despre care știai (și te mirai) că e ca și vândut pe 10 milioane, ușor-ușor ajunge la 7, apoi la 5, în cele din urmă rămâne unde era, aducând în loc de profitul inexplicabil o bine meritată pagubă, atât prin salariul tot inexplicabil cât și prin jocul prestat.
E momentul în care realizezi că nu tu ești tâmpit, că panarama e chiar o panaramă pe care stăpânul o declarase „la plezneală” supravaloare, doar-doar o „pune botul” vreun fraier din Europa asta mare.
În final, ți-e dat să auzi mugind însăși panarama, la oră de maximă audiență: „Dacă tragem la titlu, mai bine rămân în țară!”. Bine, bă.
