Mai bine, adică mai rău!

Față de prăpăstioasele mele premoniții din această rubrică din ediția de alaltăieri a ziarului, ceea ce s-a petrecut în teren la meciul dintre România și Spania este aparent mai bine. Acest „mai bine” este cu trimitere directă în primul rând la portarul Tătărușanu, a cărui prestație fenomenală ne-a salvat de la o umilință comparabilă doar cu dezastrul din Elveția, din 1968, când am luat un 7 – 1 jucând însă parcă mai bine decât în prima repriză de alaltăieri! Nimeni pe lume n-ar fi putut face ce a făcut omul ăsta, iar cei de la Lyon sunt absolut cretini dacă îl țin în continuare rezervă. Alt „mai bine” se referă la Pușcaș, pe care îl văd pentru prima oară în fața unor adversari chiar puternici, cărora le-a făcut față cu brio, arătând ca un atacant care are dreptul să spere la un contract cu oricare echipă din cele foarte mari. Și gata. Hai, și Andone, care nu s-a pierdut cu firea, înscriind un gol care va conta în cariera lui. Aș fi scris ceva și despre fundași, dar n-am avut. A, da, am avut unul, într-o singură fază, la urmă de tot. Se numește Benzar și a centrat numai bine pentru ca un neisprăvit numit Grigore să ne anuleze șansa celui mai nemeritat egal din istoria fotbalului. Îmi pare rău de Ianis, care are toate șansele să se irosească la echipa aia de doi bani… și unde nici măcar nu joacă! Ceea ce ne face să ne întrebăm ce o fi fost în mintea lu’ ta-su’ și a lui Gică Popescu când l-au dat la ăia. Per ansamblu, România nu a existat, ceea ce mă face să cred că în amintitul articol de alaltăieri am fost mai optimist decât se cuvenea. Dacă era 0 – 8 la pauză, nu ne-ar fi mirat. În concluzie, vreo 2-3 au fost mai bine decât speram, iar restul dezastru.