Mai au de tras… până la eliminare!



Sistemul ăsta de accedere în grupele celor 3 competiţii europene este nu doar greoi, ci şi de-a dreptul aberant, în măsura în care o echipă, precum FCSB, pierde până acum 3 meciuri din 4, dar continuă cu mare elan şi optimism cursa de calificare. Iar dacă pierde şi dubla al cărei prim joc se dispută azi, cu albanezii de la Drita, are încă o şansă de calificare, nu în Europa League (pentru care joacă azi, după retrogradarea din Champions’ League), ci în ultima dintre cupele europene, ca valoare, adică în Conference League. Până să aflăm, săptămâna viitoare, dacă avem printre cele 3 echipe româneşti rămase în cursă vreuna calificată cinstit, în competiţia în care a luat startul, nu prin retrogradări succesive, hai să vedem ce şanse au ele astăzi, în meciurile tur, pe care toate 3 le joacă pe terenurile proprii. În Europa League, FCSB întâlneşte o echipă albaneză, Drita, pe care în mod normal, acum 20-50 de ani, o băteam cu juniorii sau cu titularii veniţi direct de la restaurant. Acum, la halul în care joacă echipa antrenată de Gheorghe Becali (doar nu credeţi că Charalambous are vreun rol în afară de a semna pe foaia de arbitraj), mă tem că pentru ea rămâne deschisă doar opţiunea Conference League! Nu pentru că albanezii ar avea mari vedete în lot, ci fiindcă FCSB nu joacă absolut nimic, nici în campionat, nici în Europa. Încă mai rău stau lucrurile la CFR Cluj: pe lângă că lotul e o încropeală jalnică de fosile, de reşapaţi şi de vopsiţi, îl mai au şi pe clovnul ăla antrenor, iar tragerea la sorţi le-a scos-o în faţă pe Braga! A-ţi imagina că CFR poate trece de echipa asta mediocră din Portugalia e semn de deranj psihic. În sfârşit, în Conference League, Craiova, singura dintre toate care chiar a jucat fotbal în turul precedent, are de înfruntat o echipă slovacă, Spartak Târnava, pe care în principiu ar trebui să o depăşească. Hai ai noştri, toţi! Abia aştept să mă fi înşelat, iar voi să bateţi tot ce prindeţi!



Recomandări

Premii și calificări în finală pentru elevii participanți la Concursul Uniunii Europene al Tinerilor Oameni de Știință