Nici o celulă nu este suficient de mică și de sigură pentru a-l opri pe escrocul rădăuțean Ovidiu Rusu. Condamnat până acum în două dosare, chiar dacă soluțiile nu sunt încă definitive, Ovidiu Rusu s-a reapucat de „afaceri” din Penitenciarul de Maximă Siguranță Botoșani.
O femeie în vârstă de 45 de ani a depus o plângere penală în care a reclamat poliției că a fost contactată telefonic de o persoană care s-a prezentat drept procuror în cadrul Curții de Apel Oradea și care, sub pretextul facilitării punerii în libertate a soțului său, arestat pentru furt, i-a solicitat 2.000 de euro.
Soțul femeii, Laszlo V., fusese încarcerat în 28 august a.c. în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, pentru a fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe numele său, autoritățile austriece emițând un mandat european de arestare, pentru furt. La scurt timp, în 30 august a.c., femeia a fost contactată de suspect și indusă în eroare în scopul obținerii sumei de bani.
Suspectul a fost identificat de polițiștii sătmăreni în persoana lui Ovidiu Rusu, de 33 de ani, din Rădăuți.
Polițiștii au stabilit că bărbatul contacta telefonic membri ai familiilor unor persoane despre care afla din presă că au fost reținute sau arestate și, prezentându-se drept magistrat, le solicita sume cuprinse între 1.000 și 4.000 de euro, promițând în schimb înlesnirea punerii în libertate a celor încarcerați.
Până acum, polițiștii din Satu Mare au reușit să documenteze un singur caz de escrocherie comis de Ovidiu Rusu, dar este foarte probabil ca astfel de reclamații să curgă pe bandă rulantă în scurt timp.
Ovidiu Rusu a fost și „președinte” al Curții de Apel Suceava
Ovidiu Rusu are suficient timp pentru a păcăli și alte persoane. El este judecat în prezent de instanțele sucevene în două dosare, primele decizii fiind de condamnare cu executare. Într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, Ovidiu Rusu a fost condamnat la nu mai puțin de 141 de ani și opt luni de închisoare. Magistrații Tribunalului Suceava l-au găsit vinovat pentru 35 de infracțiuni, iar pedepsele aplicate pentru fiecare faptă însumează această condamnare record. Totuși, Ovidiu Rusu nu va sta la pușcărie decât zece ani, și asta pentru că legile din România prevăd că se aplică pedeapsa cea mai grea și nu însumarea condamnărilor. Așa se face că la pedeapsa cea mai grea, de șapte ani și opt luni de închisoare, pronunțată pentru mai multe fapte de trafic de influență, magistrații au mai adăugat un spor de doi ani și patru luni, rezultând astfel condamnarea finală de zece ani.
În total, rădăuțeanul Ovidiu Rusu a fost găsit vinovat pentru nouă infracțiuni de trafic de influență, primind pedepse între șase ani și opt luni și șapte ani și opt luni, pentru șapte infracțiuni de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, condamnările fiind între trei ani și patru luni și patru ani și patru luni, pentru șapte infracțiuni de uz de fals, cu condamnări între trei ani și patru luni și patru ani și patru luni, șapte infracțiuni de folosirea instrumentelor oficiale false, cu condamnări între doi și trei ani, și cinci infracțiuni de uzurpare de calități oficiale, cu condamnări între doi și trei ani.
A „produs” din pușcărie peste 100.000 de euro
Faptele care i-au adus această condamnare record au fost comise în perioada în care Ovidiu Rusu se afla închis în penitenciarul din Botoșani, unde ispășea o condamnare pentru înșelăciune. Escrocul se prezenta diferitor persoane drept Cezar Hîncu, președintele Curții de Apel Suceava, și sub pretextul că le poate oferi ajutor în obținerea unor sentințe favorabile a păcălit mai multe persoane, de la care a stors 102.400 de euro și 3.200 de lei.
Doar o mică parte din acești bani au fost recuperați, respectiv 18.000 de euro, sumă ridicată cu ocazia percheziției efectuate la locuința lui Cristinel Rusu, fratele escrocului. De asemenea, au mai fost puse sub sechestru și alte bunuri, printre care un autoturism marca Ford Puma, un Opel Tigra și un Opel Astra, dar și 83 de cărți de vizită cu numele și calitatea președintelui Curții de Apel Suceava.
Și în celulă, și în libertate, aceleași obiceiuri
Pus în libertate înainte de a fi condamnat în dosarul cu escrocheriile din Penitenciarul Botoșani, Ovidiu Rusu nu a stat prea mult pe gânduri înainte de a-și relua obiceiurile. „Magistratul” din Rădăuți a escrocat trei persoane din comuna Volovăț, de la care a luat 40.000 de lei și aproximativ 5.000 de euro. A fost prins și reținut, dar după numai 24 de ore a reușit să dispară de pe holurile Judecătoriei Rădăuți înainte de a se emite mandat de arestare pe numele său. Oamenii legii au reușit să-l rețină după câteva luni, în Iași.
În acest dosar, Ovidiu Rusu a fost condamnat inițial la patru ani și șase luni de închisoare pentru înșelăciune, dar soluția a fost casată, iar dosarul trimis spre rejudecare pentru infracțiunile de trafic de influență. Tribunalul Suceava l-a condamnat în cursul lunii iunie pentru trafic de influență și alte fapte de falsuri, pedeapsa care o are de executat fiind de patru ani și șase luni de închisoare. Nici această sentință și nici cea cu țepele trase din Penitenciarul Botoșani nu sunt încă definitive.
Globalizare
„Magistratul” sucevean Ovidiu Rusu și-a extins „afacerea” în Ardeal
