După procesul intentat de cotidianul nostru Inspectoratului General al Poliției Române ca urmare a refuzului de a ne fi comunicate date privind concursul organizat pentru funcția de inspector-șef al poliției județene, date solicitate potrivit Legii 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, proces câștigat la instanța de fond de Monitorul de Suceava, am depus o nouă sesizare privind refuzul altor autorități de a da curs unei cereri de comunicare de informații publice.
Recenta sesizare îi vizează pe reprezentanții Judecătoriei Rădăuți și ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași și a fost trimisă către Consiliul Superior al Magistraturii.
Primii au refuzat să ne comunice un extras după o sentință dată într-un dosar, ceilalți ne-au respins solicitarea de a transmite un extras cu situația de fapt reținută într-o propunere de arestare preventivă, în baza căreia a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava un angajat al Ministerului Administrației și Internelor.
CSM: „A fost sesizată Inspecția Judiciară”
Răspunsul CSM a venit prompt, prin vocea purtătorului de cuvânt, judecătorul Daniela Pantazi: „În conformitate cu dispoziția rezolutivă a președintelui CSM, domnul judecător Marius Badea Tudose, a fost sesizată Inspecția Judiciară pentru efectuarea de verificări, singura instituție care, potrivit competențelor legale, poate stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare în cazul magistraților vizați prin solicitarea dumneavoastră”.
Purtătorul de cuvânt al CSM ne-a mai transmis că a luat legătura cu purtătorii de cuvânt și conducerea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași și a Judecătoriei Rădăuți în vederea asigurării în viitor a transparenței și uniformizării modului de comunicare a informațiilor de interes public în conformitate cu dispozițiile Ghidului privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media.
Cerere respinsă la Judecătoria Rădăuți
La data de 4 iunie 2015 am trimis o cerere către Judecătoria Rădăuți, prin care solicitam motivarea unei sentințe date într-un dosar în care doi inculpați au fost achitați, unul pentru furt, celălalt pentru contrabandă.
Întrucât acuzațiile ce le-au fost aduse de procurori în rechizitoriul prin care cei doi au fost trimiși în judecată au apărut la vremea respectivă în mass-media locală, inclusiv în cotidianul nostru, am considerat că se impune, pentru o corectă informare a cititorilor noștri, să arătăm și considerentele pentru care cei doi inculpați au fost găsiți nevinovați de judecătorul instanței de fond.
Cererea noastră a fost întemeiată pe Legea 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, și pe Ghidul CSM privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, care asigură, potrivit articolului 40, accesul jurnaliștilor, în baza unei simple cereri, la copii după sentințe ale instanțelor de judecată, cu protecția datelor având caracter personal și eliminarea pasajelor referitoare la conținutul unor probe dacă se consideră că prin divulgarea lor se încalcă dreptul la respectarea vieții private sau se periclitează rezultatul cercetării judecătorești.
Există și unele restricții privind furnizarea unor astfel de informații (în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale etc.), restricții care însă, în opinia noastră, nu pot fi puse în discuție în cazul cererii respective, cu atât mai mult cu cât ea viza o sentință pronunțată de instanța de fond, într-un dosar în care principalele acuzații erau de furt și contrabandă.
Tot în urma unor astfel de solicitări, am obținut, așa cum procedează jurnaliști din toată țara, extrase după sentințe, propuneri de arestări preventive, motivări ale unor măsuri preventive etc. de la diferite unități de parchet și instanțe judecătorești, atât din județ, cât și din țară.
Purtătorul de cuvânt și președintele Judecătoriei Rădăuți ne-au respins cererea
De la Judecătoria Rădăuți, însă, am primit un răspuns care contrazice Ghidul CSM: cererea ne-a fost respinsă, pe motiv că „până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpații beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție” (n.r. -dosarul se află în contestație pe rolul Curții de Apel Suceava).
Considerând nejustificate argumentele prezentate de purtătorul de cuvânt al instanței rădăuțene, judecătorul Mihaela Ursuliac, am trimis o reclamație administrativă, înaintată președintelui Judecătoriei Rădăuți, George Octavian Ciobîcă.
Nici acest demers nu a avut succes, primind un nou refuz, răspunsul la reclamația administrativă fiind argumentat tot prin „respectarea prezumției de nevinovăție”.
În situația dată, am constatat că sunt două ipoteze: fie cei de la Judecătoria Rădăuți dau o interpretare proprie și inedită Ghidului CSM, fie argumentele care au stat la baza refuzului cererii noastre sunt întemeiate și atunci celelalte instanțe din țară care au acceptat astfel de cereri au încălcat acea prezumția de nevinovăție a inculpaților. Pe acest din urmă considerent, însă, și comunicatele de presă privind acuzațiile aduse unor inculpați încalcă aceeași prezumție.
Al doilea caz: Un angajat MAI arestat la cererea unor procurori care au refuzat să spună și acuzațiile
Al doilea caz vizează o cerere făcută în cursul zilei de 1 iulie 2015 către Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași, cerere transmisă atât prin e-mail, cât și pe numărul de fax al instituției, prin care solicitam un extras după propunerea de arestare făcută pe numele unui plutonier din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, Paul Ciprian Zamă. Respectivul plutonier a fost arestat preventiv pe data de 30 iunie 2015 de Tribunalul Suceava. Informațiile despre admiterea propunerii de arestare preventivă apăreau pe portalul instanțelor, însă nu știam care erau acuzațiile concrete care i s-au adus jandarmului în cauză, motiv pentru care, așa cum am procedat în multe situații similare întâlnite la alte unități de parchet, am trimis o cerere întemeiată pe Ghidul CSM la care făceam anterior referire, precizând că ne interesează doar situația de fapt reținută în sarcina inculpatului.
Răspunsul l-am primit în aceeași zi, așa cum solicitasem, motivat de faptul că intenționăm să prezentăm acele informații într-un articol care urma să apară în ediția din ziua următoare a cotidianului Monitorul de Suceava. Am aflat din răspunsul semnat de prim-procurorul militar al unității, Gheorghe Prelipcean, că ne-a fost respinsă cererea pe motiv că măsura de arestare preventivă nu a rămas definitivă, fiind în contestație la vremea respectivă la Curtea de Apel Suceava.
Astfel, ne-am trezit într-o situație inedită. Aveam un angajat MAI arestat, ale cărui nume și prenume apăreau pe portalul instanței de judecată, însă nu știam pentru ce anume a fost trimis respectivul după gratii, singurii în măsură să ne dea lămuriri – și anume procurorii Parchetului Militar Iași – refuzând să ne comunice informațiile solicitate, invocând argumente pe care nu le-am regăsit în Ghidul CSM.
Ne-a fost aprobată acreditarea pe care nu am solicitat-o
În schimb, am aflat din răspunsul primit de la unitatea de parchet de la Iași că ne-a fost aprobată cererea de acreditare (???). Culmea, nu cerusem nici o acreditare, mai ales că, potrivit aceluiași Ghid privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, pe care se pare că doar noi l-am citit, „furnizarea informațiilor de interes public către reprezentanții mass-media nu poate fi condiționată de acreditarea acestora”.
Așa că am cerut Consiliului Superior al Magistraturii să ne explice, în cazul în care consideră justificat răspunsul celor de la Parchetul Militar Iași, de ce la alte unități de parchet se pot elibera extrase după propunerile de arestare preventivă, la cererea jurnaliștilor, și se pot emite chiar din proprie inițiativă comunicate de presă, înainte ca măsura preventivă să rămână definitivă.
Cereri refuzate
Magistrați cercetați de Inspecția Judiciară, în urma unei sesizări a Monitorului de Suceava
