Magia și vrăjitoria, o expresie pseudoreligioasă a lumii de ieri și de azi (I)

Încă de la începuturile lumii, magia și-a făcut simțită prezența în toate locurile și timpurile. Aflată mereu în umbra religiei, uneori chiar în interiorul acesteia, deseori într-o competiție deplină, magia are totuși în sine ceva sacru, un „crâmpei” de transcendent, așa încât îi poate oferi celui care apelează la ea uneori certitudinea, iar dacă nu, măcar speranța sau iluzia că reprezintă un mijloc de a acționa eficient asupra lumii invizibile.
Credințele majore și practicile vrăjitorești i-au preocupat în mod permanent, înainte de triumful cartezian și al iluminismului secolului al XVIII-lea, atât pe intelectualii și gânditorii de seamă, cât și pe oamenii simpli. Mai mult, acum, la început de mileniu al III-lea, în pofida progresului rapid și constant al științelor, aceste practici n-au dispărut în întregime dintr-o Europă care poartă puternica amprentă a raționalismului, supratehnicizării și informatizării. Dimpotrivă, astăzi se simte din plin prezența lor în forme dintre cele mai variate: astrologie, leacuri, farmece și descântece, „liturghii” negre, alte practici sataniste etc.
Știință ocultă
În Evul Mediu, vrăjitoria a căpătat deja dimensiunile unui fenomen de mare amploare. O afirmație a lui Voltaire, neprobată însă, i-a determinat pe anumiți istorici să evoce vreo 100.000 de vrăjitoare care ar fi fost arse pe rug între sfârșitul Evului Mediu și secolul al XVIII-lea. Totuși, o estimare mai rezonabilă ar trebui să se oprească undeva cam la jumătate sau poate chiar la o treime din această cifră, ținând seama de faptul că, în vremea aceea, Europa avea o populație de câteva sute de milioane de locuitori. Conform arhivelor judiciare, în general cam trei sferturi din numărul acuzaților erau femei. Agresiunea nemaiîntâlnită în istorie până acum împotriva acestor femei s-a dezlănțuit, practic, într-o perioadă în care Occidentul se pregătea pentru a cuceri întregul pământ (vezi R. Muchembled, „Magia și vrăjitoria din vechime și până astăzi”, în: idem, Magia și vrăjitoria în Europa din Evul Mediu până astăzi, trad. rom., București, 1997, pp. 6-7).
Desigur, pentru omul secolelor XX-XXI, fie el chiar și istoric de profesie, e foarte greu de acceptat primatul universal al magiei din perioada medievală. Și totuși, în acea vreme, toți oamenii, școliți sau analfabeți, tratau această problemă cu maximă seriozitate. Fiind o știință ocultă cu ajutorul căreia oricare practicant avea pretenția că poate supune voinței proprii forțele spirituale superioare, magia antică deținea, în accepțiunea oamenilor instruiți din Evul Mediu sau din secolul al XVI-lea, două ramuri: una malefică, respectiv „magia neagră” (goetia), și o alta benefică, „magia albă” (theurgia). În realitate însă, cele două noțiuni folosite nu se deosebeau deloc în știința acelei vremi, pentru simplul motiv că astrologia era strâns legată de astronomie, alchimia prefigura chimia, iar numerele sau figurile geometrice mistice făceau parte din matematică. Biserica însăși, de altfel, nu nega existența magiei, mulțumindu-se doar să denunțe „magia neagră (goetia) ca pe o formă de manifestare a diavolului” (ibidem, ibidem, p. 7).
(Pr. Nicolae ACHIMESCU, sursa: Ziarul Lumina)