Concert de Crăciun

Magia colindului strămoșesc, trăită de sute de suceveni, alături de Grigore Leșe



Grigore Leșe, în concert la Suceava
Grigore Leșe, în concert la Suceava

Călătorie în timp, pe ritmurile muzicale ale colindelor strămoșilor și pe glasul dulce-tânguitor al fluierului – asta au trăit sute de suceveni, duminică seara, în compania maestrului Grigore Leșe. La fel ca anii trecuți, Concertul de Crăciun susținut de Grigore Leșe, organizat de Consiliul Județean Suceava și Muzeul Bucovinei în întâmpinarea sărbătorii Nașterii Domnului, a avut loc în Catedrala romano-catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din municipiul Suceava. Numai că de data aceasta, alături de el, pe scena improvizată în fața altarului, s-au aflat două cete de colindători care formează Grupul bărbătesc din Râșca. Situați de-o parte și de alta a maestrului, care îi coordona strict, asemeni unui dirijor de muzică clasică, colindătorii bucovineni au făcut să răsune bolțile clădirii cu vocile lor tunătoare, ca un glas ieșit dintr-un piept imens, care revărsa peste sutele de spectatori frumusețea simplă, dar profundă, a colindelor străvechi. Cântecul lor, un mesaj peste veacuri, o incantație magică, ce proteja gospodăria celui colindat, pentru a se bucura în pace de Nașterea Domnului, era acompaniat la fluier de Grigore Leșe, care, în pauzele dintre momentele muzicale, a oferit publicului numeros o adevărată „legendă”, ca în notele de carte, menită să-l ajute să descifreze mesajele transmise și importanța lor.
De la exprimarea arhaică, a unui om trăit într-un cătun din inima munților, nu a unuia care a cântat pe mai multe continente, la straiele simple, precum cele din pozele bunicilor, de la „corindele” culese din folclorul popular românesc, transmise din generație în generație, prin viu grai, la învățăturile făcute, pe tonul molcom și sfătos al unui bătrân al satului, Grigore Leșe a făcut tot ce i-a stat în putință să îi ducă pe spectatorii săi într-o altă lume, cea a satului românesc de acum sute de ani.
Lecția folclorică oferită de Grigore Leșe s-a desfășurat pe mai multe dimensiuni – temporale, dar și spațiale, fiind exemplificate colinde, dar și expresii populare din mai multe regiuni ale țării, din diferite perioade de existență a poporului român.
Printr-o serie de „scrisori” citite publicului, el a prezentat spiritul românesc, așa cum s-a manifestat el, nu doar în țară, ci și pe meleaguri străine – Siberia, America, oferindu-le celor prezenți o lecție de patriotism, dar și una de religie, diferită de cea care se predă în școli.
Alături de Grigore Leșe, în concertul de la Suceava s-a făcut auzit, cu colinde strămoșești, acum uitate de lume, rapsodul Vasile Ghica din Călărașii Vechi, declarat anul trecut Tezaur Uman Viu.
De altfel, prezența colindătorilor din Râșca, considerați de Leșe ca fiind o „comunitate în cadrul unei comunități”, a avut rolul de a marca includerea Colindatului în Ceată Bărbătească în Patrimoniul UNESCO.
La dorința publicului, Concertul de Crăciun, început la ora 19.30, s-a prelungit până aproape de ora 22.00, cei prezenți interpretând alături de Grigore Leșe și „Cântă cucu-n Bucovina”, dar și un colind-vestitor, „Viță verde, iedera”, despre care maestrul a afirmat că a fost cântecul cu care a fost dus pe ultimul drum filozoful Constantin Noica.



Recomandări

„Slobozâ-ne gazdă-n casă și primiți colinda noastră”, concert caritabil, la Sala de Festivități a Gării Burdujeni

„Slobozâ-ne gazdă-n casă și primiți colinda noastră”, concert caritabil, la Sala de Festivități a Gării Burdujeni
„Slobozâ-ne gazdă-n casă și primiți colinda noastră”, concert caritabil, la Sala de Festivități a Gării Burdujeni

Cele mai frumoase elemente ale muzicii și jocului din vatra satului bucovinean, prezentate la Suceava de Grupul Tradițional Dor, în fața a sute de spectatori

Cele mai frumoase elemente ale muzicii și jocului din vatra satului bucovinean, prezentate la Suceava de Grupul Tradițional Dor, în fața a sute de spectatori
Cele mai frumoase elemente ale muzicii și jocului din vatra satului bucovinean, prezentate la Suceava de Grupul Tradițional Dor, în fața a sute de spectatori