Magazinele de plante etnobotanice au introdus reduceri de prețuri între 30 și 50%, precum și oferte promoționale pentru a scăpa de marfa de pe stoc, continuând să comercializeze produse ca Special Gold, care conține mefedronă.
Potrivit unor surse din industrie care au vrut să-și păstreze anonimatul, magazinele de plante etnobotanice au introdus mai multe măsuri tactice pentru a stimula vânzările și a scăpa de marfa de pe stoc până la publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanței de urgență prin care Guvernul a interzis comercializarea unui număr de 36 substanțe și plante etnobotanice, care au fost asimilate drogurilor.
O parte dintre magazine au introdus reduceri consistente de preț, între 30 și 50% dar și oferte promoționale de tipul – la trei produse vândute, unul este gratis.
Potrivit forumurilor de specialitate internaționale, produsele care conțin unele dintre substanțele interzise sunt Special Gold, Pulse, Spice Diamond, Spice Gold, Fly Spirit. Aceste produse sunt în continuare comercializate la spice-shopuri la oferte speciale, în timp ce proprietarii de magazine „negociază vânzarea unor cantități mai mari”.
Comercianții din industrie consideră că interdicția impusă de guvern ar putea avea ca efect întreținerea pieței negre de substanțe ilegale. „Cei care vin în spice-shopuri nu sunt consumatori naivi sau victime așa cum au fost portretizați în presă, majoritatea sunt cunoscători și consumatori de droguri ilegale”, a declarat o vânzătoare la un astfel de magazin.
„Cele mai periculoase dintre substanțele vândute în magazine de acest gen sunt prafurile. De obicei, cei care le cumpără sunt tineri care vin la mine și-mi spun «Eu am luat heroină» și vreau ceva cu efecte similare. Eu nu le pot face recomandări pentru că nu sunt consumatoare, dar cei mai mulți nu le așteaptă de la mine și știu exact ce vor, pentru că au auzit de la prieteni și sunt bine informați”, potrivit sursei.
Un vânzător într-un magazin care comercializează plante etnobotanice are un salariu mediu de 1400 de RON și cel mai adesea este student/ă. Majoritatea susțin că nu sunt consumatori, aceasta fiind chiar o condiție impusă de angajatori.
Un paradox sesizat de cei care activează în domeniu este că până la introducerea Ordonanței în România erau comercializate plante ca ciupercile din genul Amanita (Amanita muscaria și Amanita pantheria) sau Mitragyna Speciosa, care au fost interzise în Olanda din noiembrie 2008.
„Este multă ipocrizie în România, iar consumul de droguri ilegale este mare și va continua și mai mult după impunerea acestor măsuri. Nu existența acestor magazine a întreținut consumul, care există oricum. Cea mai mare greșeală în urma acestui scandal a fost portretizarea consumatorilor ca victime corupte de aceste magazine. Cei care au cumpărat de la noi produse alternative sunt cei care consumă oricum droguri aflate de mult în afara legii. Toată mediatizarea aceasta a provocat creșterea celebrității acestor magazine și chiar creșterea cererii”, a spus o altă sursă din industria de profil.
În ultimele zile aceste magazine au fost vizitate și de persoane care nu erau „în target”, respectiv persoane în vârstă, care „din curiozitate” au vrut să cumpere astfel de produse până la scoaterea lor definitivă de pe piață.
Potrivit surselor, majoritatea proprietarilor de magazine se pregătesc să le închidă, pe motiv că, chiar dacă retrag anumite produse și le înlocuiesc cu altele, Guvernul poate oricând printr-o Hotărâre să adauge noi substanțe pe listă.
O intensă activitate semnalată pe forumurile de profil este cea a creșterii ofertelor personale, făcute prin intermediul mesageriei mobile, către consumatorii care au conturi pe aceste platforme.
În data de 10 februarie Guvernul a interzis comercializarea unui număr de 36 substanțe și plante etnobotanice, care au fost asimilate drogurilor, printr-o ordonanță de urgență.
Actul normativ introduce în categoria drogurilor 27 de substanțe și 9 plante etnobotanice cu efect halucinogen, care nu mai pot fi deținute și comercializate.
Ordonanța de urgență va intra în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial, iar pentru distrugerea produselor aflate pe stoc va fi acordat un anumit interval de tranziție.
Actul normaiv permite doar anumitor persoane specializate să mai dețină astfel de plante, dar numai în cantități mici, pentru tratament terapeutic și utilizarea ca eșantion de probă și comparație cu alte produse similare care vor fi eventual descoperite ca fiind vândute ilegal.
Potrivit listei, substanțele și plantele incluse în lista produselor interzise sunt: DOC (2,5-dimetoxi-4-cloroamfetamin) = 1-(4-clor-2,5-dimetoxifenil)propan-2-amina; DOI (2,5-dimetoxi-4-iodoamfetamina) = 1-(2,5-dimetoxi-4-iodofenil)-propan-2-amina; 4-metilmetcatinona (mefedrona) = 1-(4-metilfenil)-2-metilaminopropan-1-ona; Fluorometcatinona (flefedrona) = 1-(fluorofenil)-2-(metilamino)propan-1-ona; 4-metoximetcatinona (metedrona) = 1-(4-metoxifenil)-2-(metilamino)propan-1-ona; ß-ceto-MDMA (metilona) = 2-metilamino-1-(3,4-metilendioxifenil)propan-1-ona; ß-ceto-MBDB (butilona) = 1-(1,3-benzodioxol-5-il)-2-(metilamino)butan-1-ona; CPP (clorofenilpiperazina); TFMPP (trifluorometilfenilpiperazina); BZP (benzilpiperazina); CP 47,497 = 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metiloctan-2-il)fenol; JWH-018 = Naftalen-1-il-(1-pentilindol-3-il)metanona; Indanylamphetamine; toate speciile din genul Psilocybe; amida acidului lisergic; Rivea Corymbosa (L.) Hallier f.; toate speciile din genul Argyreia; Nymphaea caerulea Sav; Acid ibotenic; Muscimol; Amanita muscaria (L:Fr.) Lam; Amanita pantherina; Ketamina; Salvia divinorum Epling & Jativa; Salvinorin A-F; Tabernanthe iboga (L.) Nutt.; Ibogaina; Mitragyna speciosa Korth (Kratom); 7-hidroximitragynina; Mitragyna; Nitril de amil; Bromo-dragonfly = 1-(8-Bromobenzodifuran-4-il)-2-aminopropan; Gama-butirolactona (GBL) = Dihdrofuran-2(3H)-ona.