Un magazin din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost spart de hoți, deși era prevăzut cu sistem de alarmă, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Furtul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ușa principală de acces a magazinului, din termopan, a fost forțată în zona sistemului de închidere.
Din interiorul magazinului se reclamă sustragerea a 179 de pachete de țigări, zece plicuri de ciocolată caldă, o cutie cu zece plicuri cafea ness, 12 baterii R6 și două brichete din material plastic.
Potrivit poliției, sistemul de alarmă era instalat doar pentru o cutie de valori, unde proprietarul își ținea banii, motiv pentru care nu s-a pornit atunci când hoții își alegeau marfa printre rafturi.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, precizează reprezentanții IPJ Suceava.