Madonna a primit daune financiare din partea The Sun



Madonna a primit daune financiare din partea tabloidului The Sun, care a publicat neautorizat fotografii de la nunta vedetei cu regizorul Guy Ritchie, încălcând drepturile de proprietate intelectuală și cel la intimitate, informează BBC News.
Madonna nu a fost prezentă în instanță în momentul în care Înalta Curte din Londra a dat verdictul prin care îi dădea câștig de cauză.
Ea a acceptat daunele materiale din partea tabloidului, care a publicat, în mod neautorizat, fotografii de la nunta ei cu regizorul Guy Ritchie.
Anul trecut, un judecător din Londra a decis în favoarea cântăreței care a intentat proces tabloidului, după publicarea celor 11 fotografii de la ceremonia sa matrimonială, desfășurată în 2000.
Decizia s-a bazat pe faptul că acestea ar fi fost obținute fraudulos prin intermediul unui designer de interior care lucra la amenajarea casei vedetei din Beverly Hills.
Madonna, în vârstă de 51 de ani, a anunțat că va dona suma substanțială obținută, a cărei valoare nu a fost făcută publică, organizației caritabile „Raising Malawi”, fondate de ea.