Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni s-a transformat într-o Țară a Minunilor, un „Wonderland” în care Alice și Pălărierul trăiesc fericiți, într-o lume plină de culoare și voie bună.
Joi seară, vestea că Țara Minunilor ar putea rămâne fără conducători, iar fericirea locuitorilor ei s-ar putea spulbera într-o clipă a venit ca un trăsnet, iar liceenii de la Colegiul „Nicu Gane” au început imediat căutările unor noi conducători ai țării.
Debut incendiar, la propriu, la Balul Bobocilor de la „Nicu Gane”
Opt perechi de „boboci”, înzestrați cu inteligență, frumusețe și poftă de viață au intrat în „campania electorală” pentru a lua locul Pălărierului și al lui Alice în Țara Minunilor. Se căuta, de fapt, un nou Pălărier și o nouă Alice pentru „Wonderland-ul” de la „Nicu Gane”. Scena Clubului „Downtown Cinema” a fost decorată exact ca din poveste, iar personajele desprinse tot din Țara Minunilor au început „lupta” pentru cucerirea țării.
Spectacolul a început incendiar, și nu la figurat, ci chiar la propriu, fiindcă în scenă a intrat trupa „The Sky” care a făcut o reprezentație deosebită, dansând prin foc și înghițind flăcări. Timp de mai bine de 10 minute, scena Țării Minunilor a fost în foc, iar cei trei băieți ai Trupei „The Sky” și-au meritat din plin aplauzele spectatorilor.
După reprezentația incendiară a celor de la „The Sky”, o elevă a Colegiului „Nicu Gane” a fost invitată în scenă să interpreteze o melodie, iar apoi majoretele colegiului au dansat în cinstea viitorilor conducători din „Wonderland”. A venit vremea ca publicul și juriul să-i cunoască pe bobocii de clasa a IX-a care doreau să preia conducerea în Țara Minunilor și, astfel, aceștia au fost invitați în scenă, pentru a fi văzuți și admirați.
Introducerile fiind făcute, s-a dat starul „luptei” dintre boboci, iar concurenții au fost invitați să se „dueleze” în pași de dans. A fost o probă dinamică, în care au fost antrenați și spectatorii, nu doar bobocii de pe scenă. Au dansat tango, hip hop, disco, bobocii arătând astfel că dansul în Tara Minunilor este o formă de viață, de care toți se bucură la maxim. După dans, o altă elevă a Colegiului „Nicu Gane”, Andreea Agavriloaie, a interpretat o melodie. Distracția a continuat cu trupa de dans „Posh” venită din Suceava pentru a întreține distracția în Țara Minunilor de la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni.
Probe surpriză pentru concurenți
Chiar dacă în Țara Minunilor timpul stă în loc, iar fericirea și distracția este continuă, nevoia unor noi lideri era mare, și de aceea, organizatorii au continuat concursul cu o nouă probă. A venit momentul ca juriul să-i cunoască și mai bine pe concurenții de la bal, astfel că acestora li s-a pregătit o probă surpriză, în cadrul căreia trebuiau să extragă câte un bilețel dintr-o urnă, bilet pe care se afla câte o întrebare care necesita un răspuns „fulger”, pe care să-l și justifice. „Dacă ai putea opri timpul în loc pentru o oră, ce ai face?”,„Între o lume fără culoare și una fără sunet ce ai alege?”„Cine este modelul tău în viață și de ce?” sunt doar câteva dintre întrebările surpriză extrase de boboci.
După această probă neașteptată, concurenților li s-a dat un moment de răgaz, timp în care, în scenă au fost invitați membrii trupei „Noisy Bastards” care au susținut un spectacol de dans coregrafic „gustat” din plin de public, după care, doi elevi ai colegiului au interpretat piesa „Nebun de alb” la chitară și voce.
Proba următoare a fost una în care candidații au renunțat la „lupta în echipă” și au concurat singuri, fiecare căutând să demonstreze că este cel mai bun pentru postul de Pălărier și pentru a deveni o nouă Alice. Este vorba despre o probă de aptitudini, probă în care bobocii au arătat ceea ce știau să facă cel mai bine. Au dansat și au cântat, s-au distrat la maxim și au arătat publicului și juriului că au de făcut o alegere grea, fiindcă toți sunt buni pentru a conduce Țara Minunilor. Pe lângă aptitudinile cu care au fost înzestrați, bobocii au demonstrat încă o dată că știu să se distreze și că știu să întrețină distracția, lucru fără de care nu se poate trăi, cu atât mai mult stăpâni, în Țara Minunilor.
După proba de aptitudini, membrii trupei „Posh” au intrat din nou în scenă cu încă un dans, iar apoi elevul Cosmin Pavăl a interpretat o melodie.
Cadouri pentru Pălărierul capricios
Bobocii au fost din nou invitați în scenă, pentru o ultimă probă, care avea să le decidă soarta cu privire la viitorul lor în „Wonderland”. O nouă probă surpriză li s-a pregătit bobocilor, o probă în care trebuiau să intre în grațiile Pălărierului capricios. Și cum se poate intra mai bine pe sub pielea unui pălărier decât oferindu-i o pălărie? Astfel, bobocii s-au pus pe treabă și în două minute au confecționat, folosindu-se de câteva obiecte ajutătoare pe care le aveau la îndemână, cea mai frumoasă pălărie. Din carton, decorată cu flori, note muzicale sau fotografii, fiecare pereche de boboci a lucrat cât a putut de bine pentru a-l impresiona pe Pălărier, iar apoi cu darul în mână s-a prezentat în fața acestuia, oferindu-i pălăria. Cu această probă surpriză s-a încheiat „lupta” dintre boboci, luptă cât se poate de pașnică și de fair – play, în care toată lumea s-a distrat și s-a simțit bine. Juriul a fost invitat să delibereze rezultatele, iar bobocii să se pregătească de premiere. În timpul în care juriul decidea cine sunt viitorii conducători ai „Wonderland-ului”, profesorul de muzică Dan Sinăuceanu a fost invitat pe scenă și a interpretat trei melodii de-ale sale.
Pentru că juriul întârzia cu rezultatele, bobocii din scenă au fost invitați să danseze și să mențină distracția pentru public. Timpul trecea, iar juriul tot întârzia cu anunțarea câștigătorilor, prezentatorii balului fiind nevoiți, în câteva rânduri, să facă apel către juriu și să urgenteze deliberarea rezultatelor. În cele din urmă, după aproape jumătate de oră de așteptări, juriul a finalizat centralizarea datelor și a venit timpul să fie anunțați noii conducători din „Wonderland”.
Premii pentru originalitate, carismă, costumație, talent, inteligență și spontaneitate
Emoțiile bobocilor erau mari și fiecare dintre ei spera să devină stăpân peste Țara Minunilor, însă numai doi dintre boboci au corespuns întru totul cerințelor și au fost încoronați noii regi ai Țării Minunilor. Este vorba despre Mădălina Pavăl și Vlad Ciobanu, Miss și Mister 2010 ai Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni.
Andrei Casandra și Ena Agrigoroaie au fost premiați pentru cea mai bună costumație, Alex Atănăsoaie a primit premiu pentru inteligență, iar Bianca Blănariu pentru carismă. Rareș Popescu a fost desemnat cel mai talentat boboc al serii, la fel ca și Lavina Ciot. Miss Boboc 2010, Mădălina Pavăl, a fost premiată și pentru inteligența de care a dat dovadă în cadrul probelor la care a fost supusă, iar Valentin Hrițcu a primit premiu pentru carismă.
Cosmin Blănariu a primit diplomă pentru originalitate, la fel ca și Diana Atomei.
Pe locul III în concurs s-au clasat Mădălina Ioniță și Matei Dumitriu, ei devenind astfel Regina Roșie și Regele Roșu.
Vasilica Bosînceanu și Cristi Popescu au devenit secunzii conducătorilor din Țara Minunilor, fiind desemnați Regina și Regele Alb.
La întocmirea punctajului candidaților și desemnarea câștigătorilor s-a ținut cont de originalitate, carismă, costumație, talent, inteligență și spontaneitate.
Ana Maria Ioan, Cezara Lala, Moș Victor, Costel Sălăgean, Alexandra Andrei și Alexandru Niță au fost prezentatorii showului din Țara Minunilor, iar de decorul împărăției s-a ocupat profesoara de arte plastice Anca Șoldănescu.
Show până târziu în noapte, alături de Elena Gheorghe
Împăratul și regina sa și-au ocupat locul pe tron, Țara Minunilor continuă să existe, deci distracția poate continua. Astfel, în scenă a fost invitată Elena Gheorghe, prezența mult așteptată a serii. Petrecerea și distracția s-au încins și mai tare în Țara Minunilor în momentul în care Elena Gheorghe și cele două dansatoare ale sale au intrat în scenă. Artista s-a întreținut cu publicul și nu a fost piesă pe care să o interpreteze singură, fără să treacă cu microfonul pe la spectatori și să-i invite să cânte împreună cu ea.
„Mâinile sus, haideți să cântăm, să dansăm și să ne distrăm, Nicu Gane”, era îndemnul artistei către cei prezenți în sală. Și așa a și fost, fiindcă spectatorii au cântat și au dansat alături de aceasta și au dat dovadă că sunt fanii ei înfocați, având în vedere faptul că-i cunoșteau pe de rost versurile la toate melodiile. „Soarele meu”, „Până la stele”, „Vocea ta”, „Ochii tăi căprui”, „Te ador”, și bineînțeles hitul „Disco Romancing” au ținut sala în picioare, în dans și voie bună până dincolo de miezul nopții.












