Măcar drumurile să nu le fi furat

Rețeaua rutieră dintr-o țară e asemenea circulației sanguine din corpul uman. Cred că acesta este principalul sector în care trebuia să se instaureze cinstea deplină în România. Oamenii politici, în cârdășie cu neamurile și prietenii lor din mediul afacerilor, aveau datoria să păstreze domeniul drumurilor curat și sănătos. Aveau destule alte sectoare unde să-și exerseze talentele în combinații financiare. Infrastructura trebuia cruțată.
Pentru că drumurile ne sunt necesare tuturor. Și bogaților, și săracilor. Și popilor, și ateilor. Și adulților, și copiilor, și bătrânilor. Cu toții aveam nevoie de străzi și șosele pe care să putem circula rapid și în deplină siguranță. Jaful rețelei rutiere a țării e similar cu furtul perfuziilor unui bolnav aflat pe un pat de spital. Îi furi perfuziile bolnavului, îi furi și zilele.
Pocitaniile din fruntea țării n-au înțeles asta. Cu mintea lor puțină, au construit drumuri de mântuială. Proaste și scumpe. Au băgat materialele cele mai ieftine, nu au respectat rețeta. Au umflat cât au putut devizele. Drumul dat în folosință azi, peste șase luni era impracticabil. Îl refăceau pe alți bani și ținea încă trei luni. Țara e varză.
Și toată atitudinea asta iresponsabilă, doar ca să-și poată ei ridica vile și cumpăra Beemveuri și Mercedesuri. Să-și suie cururile grase pe canapele vehiculelor “patru ori patru”. Sau “cinci ori cinci”, dacă or fi existând. De parcă nu în aceleași gropi ar da cu roata. De parcă nu ar muri în același gen de accidente ca noi, românii de duzină.
Am o mulțime de cunoscuți, unii chiar prieteni, care au murit în accidente pe șosele. Cele mai multe, din cauza calității execrabile a rețelei rutiere. Aveți și dumneavoastră, la fel ca mine. Au și umflații ăștia, cărora nu le mai ajung banii.
Acuma, văd cum se umplu pușcăriile cu ei. Prea târziu, nene, prea târziu. Nimeni nu-mi reînvie prietenii morți în accidente.
Naiba să vă ia de criminali!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.