Lupta cu ispitele (I)

Pentru marele Praznic al Nașterii Domnului, Biserica noastră Ortodoxă îi pregătește pe credincioșii săi prin postul Crăciunului de 40 de zile, prin Tainele Spovedaniei și Împărtășaniei, ca și prin cântările bisericești specifice acestei perioade de pregătire și de așteptare a celui mai mare eveniment din istoria omenirii: Întruparea lui Dumnezeu. Încă de la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie) am auzit cântându-se la Utrenie așa numitele „Catavasii ale Crăciunului” care încep astfel: „Hristos se naște, măriți-L, / Hristos din Ceruri, întâmpinați-L, / Hristos pe pământ, înălțați-vă, / Cântați Domnului tot pământul și / Cu bucurie lăudați-L popoare că s-a preamărit”. De asemenea, colindele noastre tradiționale, atât de îndrăgite de credincioși ne-au introdus în atmosfera tainică a sărbătorii Crăciunului.
Ne bucurăm cu toții de Nașterea Domnului care a adus în lume pace și bunăvoire și încercăm să uităm toate neînțelegerile pe care le-am avut în familie, la lucru sau chiar în parohie precum și tot răul care s-a acumulat în sufletele noastre. Pentru că numai ușurați de aceste poveri sufletești putem să ne împărtășim de binecuvântarea lui Dumnezeu care se revarsă peste cei credincioși în aceste zile de praznic.
Bunătatea lui Dumnezeu Sărbătorile legate de Nașterea Domnului se prelungesc până la Anul Nou, când prăznuim Tăierea-împrejur și punerea numelui Pruncului Iisus și chiar până la Bobotează, când Mântuitorul primește Botezul de la Ioan în apele Iordanului. Imediat după Botez, El se retrage în Pustia Carantaniei de lângă Ierihon unde timp de 40 de zile trăiește în post și rugăciune fără să mănânce și fără să bea ceva, pregătindu-se astfel pentru marea misiune pe care o avea de la Tatăl, aceea de a mântui lumea prin propovăduirea Evangheliei păcii și a dragostei, care culmină cu Patimile, Moartea și Învierea Sa.
În pustie, Mântuitorul este ispitit de diavolul care încearcă să-L facă să renunțe la misiunea Sa pentru a se îngriji doar de lucrurile acestei lumi, adică de mâncare și de băutură, precum și de bogățiile pământului și de slava lor. De asemenea, diavolul încearcă să-L facă pe Mântuitorul să ispitească pe Dumnezeu însuși, zicându-I: „Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos (de pe aripa Templului unde l-a dus), că scris este: îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te va ridica pe mâini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău” (Matei 4, 6).
A ispiti pe Dumnezeu înseamnă sau să nu asculți de El pentru a vedea până unde merge răbdarea Lui sau să te folosești de bunătatea Lui într-un scop rău, egoist, inspirat de mândrie. Nu putem să abuzăm de bunătatea lui Dumnezeu, cerându-I lucruri inutile sau chiar absurde, cum este cazul în ispita de aici.
Post și rugăciune Întărit de post și de rugăciune, Mântuitorul – om întru toate ca și noi, însă fără de păcat – va avea puterea să respingă toate aceste ispite și să poruncească diavolului: „Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui Unuia să-I slujești”. Sf. Evanghelie de la Luca încheie episodul ispitirii Domnului în pustie cu cuvintele „Și diavolul, sfârșind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme” (4, 13).
Căci vrăjmașul dintru început al omului a revenit de nenumărate ori în viața Domnului, ispitindu-L, mai cu seamă prin ridicarea asupra Sa a conducătorilor Templului, a cărturarilor și a fariseilor, iar în cele din urmă a mulțimii care a cerut condamnarea Sa la moarte prin strigătul către Pilat: „Răstignește-L, răstignește-L!”
Așa precum diavolul l-a ispitit pe Mântuitorul în pustie și apoi în toată viața Sa, până la moarte, tot așa ispitește pe fiecare om, indiferent de starea sau poziția pe care o are în societate sau în Biserică. Ispitele slujitorilor Bisericii sunt chiar mai multe și mai grele decât ale credincioșilor.
Și așa precum Domnul a biruit ispitele diavolului prin post și rugăciune și prin ascultarea de Dumnezeu Tatăl, tot așa le putem birui și noi, cu ajutorul Lui, dacă urmăm exemplul vieții Sale.
Sf. Scriptură spune că: diavolul „umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8). El trimite neîncetat săgețile ispitelor sale, adică „duhurile răutății răspândite în văzduh” (Efeseni 6, 12), pentru ca să ne rătăcească de la calea lui Dumnezeu, care este calea adevărului, a dragostei, a dreptății și a celorlalte virtuți spre a ne face robi păcatului și patimilor.
(Mitropolitul Serafim, sursa: www.mitropolia-ro.de)