Lupeasca

Ocupația: metresă. Așa scrie Wikipedia despre Elena Lupescu. N-am mai întâlnit niciodată și nicăieri o astfel de neonorantă precizare biografică – amantlâcul prezentat ca profesie, îndeletnicire, ocupație, loc de muncă! Dintre toate sinonimele cu putință (curtezană, amoreză, amantă, gagică, concubină, țiitoare, ibovnică ș.m.a.), cel mai dezagreabil, cu sonuri prea tehnic-profesionale, pare a rezona „metresă”…
Istoria ar putea oferi sute și sute de exemple care să susțină apelarea la încadrarea propusă de enciclopedia internetului, numai că de la Aspasia, amanta lui Pericle, (400 î.Hr.) și până la Kabaeva, concubina lui Putin, despre mai toate marile metrese se mai putea spune și altceva decât că oficiază cu succes în alcov: Aspasia era dascăl de filosofie, Marilyn Monroe actriță, Kabaeva gimnastă, Camilla Parker Bowlle decoratoare de vitrine ș.a.m.d. Doar Lupeasca n-are alt determinativ de adăugat numelui: metresă și atât. Oricum, în opinia psihologului Aurora Liiceanu, „nota generală a acestor personaje este nefericirea”. Ceea ce și susține cu înflăcărarea „Duduia”, concubina lui Carol II, într-o carte care n-am știut că a scris-o vreodată și care am găsit-o din întâmplare la anticari. De fapt, nu-i chiar carte, ci o broșură de 63 de pagini, cu puținul text întins și rărit peste poate, spre a ocupa cât mai multe file, și-n care-s adunate, după cum spun editorii din 1928, „memoriile doamnei Elena Lupescu, așa cum au fost publicate de marile ziare americane.”
Prima (și cam ultima) mare surpriză: „Duduia” declară că „Tatăl meu este român și mama mea rusoaică. Tatăl meu era chimist. Nu suntem evrei, deși s-a spus că suntem. Am prieteni foarte iubiți printre evrei și, dac-aș fi evreică, aș fi mândră de asta.” Un Raport al Poliției din 1935 precizează că, născută la Iași, Elena este fiica farmacistului Nuham Grünberg, evreu botezat, și a Elizei Falk, fostă dansatoare la Viena, evreică trecută la catolicism. Informații care nu lămuresc până la capăt: Elena e sau nu evreică? Dar nici nu cred că are prea mare importanță.
Măiestria acaparatoare cu care l-a vrăjit până la subjugare pe regele Carol II, la acea vreme căsătorit cu Elena a Greciei și Danemarcei, probează o personalitate puternică, dominatoare, înzestrată cu o capacitate de seducție ieșită din comun, dar și cu o inteligență practică malefică ce a determinat revista „Time” s-o considere, în 1937, „cea mai șireată făcătoare de bani din România”. Se spune că datorită intrigilor ei au căzut 12 guverne și s-a recurs la patru alegeri! Mai important pare însă de cercetat mecanismul subordonării totale a lui Carol, care și-a primejduit inclusiv statutul și prerogativele monarhice pentru a putea rămâne împreună cu Lupeasca. Fie și în exil!
După standardele de acum, n-ar fi o femeie frumoasă. Era distinsă, elegantă, provocatoare, inteligentă, cu umor și, mai ales, total lipsită de prejudecăți – o personalitate puternică, zice-se, prea modernă pentru timpul său. Date posibile să motiveze o legătură de aproape 30 de ani (1925-1953), legalizată prin căsătorie în 1974, numai că, se pare, existau și alte temeiuri, de care nu s-a prea vorbit în public. Erau – cum se spunea la vremea aceea – „perdeluite”, fiindcă țineau de patologia sexualității. Carol II, cum de altfel se știe, suferea de priapism, fiind adevărat recordman prin toate cele, și anatomic, și prin infinita insațietate sexuală. Până și profesionistele străzii, oripilate, refuzau să-i mai ofere serviciile! Singura femeie capabilă să reziste asalturilor regale s-a dovedit a fi „Duduia”. Nu detaliez mai mult. Nici vorbă să se amintească despre așa ceva în cartea „Duduii”, unde accentul este total mutat: „Îl iubesc pe Carol cu toată puterea sufletului meu, îl ador, îl idolatrizez, dar mai presus de toate îmi iubesc țara și recunosc obligațiile lui Carol față de poporul său” (pag. 21). Metresa precizându-și rolul și locul: „Pentru fericirea lui și a țării sale, care este și țara mea, va trebui să stau între el și țară…” Ceea ce, din păcate, s-a și întâmplat.
Sigur că dragostea sinceră și devotamentul nu pot fi excluse dintr-o ecuație de cuplu atât de complicată, numai că toate capitolele cărțuliei, strict declarative, nu explică nimic și-s doar o lungă jelanie: lumea este cumplită și-i vrea numai răul și ei și regelui, care „Toată viața a avut să sufere neplăceri din cauza firii sale cinstite, ce nu i-a permis niciodată să afirme ceva care să fie contra conștiinței sale, contra adevărului”. Sic! (pag. 36). Alte declarații îndoielnice: „Sunt cea mai nefericită femeie din lume. Sunt o alungată, o expatriată din patria mea, din țara pe care o iubesc” (pag. 53). Eternă suferință, ostoită cumva: „Privirea mea se îndreaptă spre darurile sale. Bijuterii și iar bijuterii. Briliante, inele, brățări, colier de perle, brățări de diamante și safire, pandantive și câte altele, toate dăruite cu multă voioșie și cu toată dragostea”. Greu în exil! Bref, în rezumat: „Eu sunt femeia cu părul roșu care-l iubește cu patimă pe Carol.” Când a murit, în 1977, la 24 de ani după Carol, și-a strigat mama de trei ori, în limbi diferite. Niciodată în română.
O carte care, de fapt, nu spune nimic.