Asigurarea căldurii și a apei calde în sistem centralizat, precum și subvenționarea prețului gigacaloriei din banii tuturor sucevenilor, în condițiile în care beneficiari direcți sunt doar jumătate dintre ei, ar urma să facă subiectul unui referendum, în municipiul Suceava, astfel încât populația să își exprime clar decizia în această privință.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a semnalat miercuri necesitatea organizării unui astfel de referendum, în condițiile în care deja au început pregătirile pentru asigurarea încălzirii orașului pentru iarna 2018-2019, doar că se anunță noi costuri ale gigacaloriei.
„În acest an expiră acel preț preferențial pentru municipalitate, de 116 lei plus TVA, la gardul centralei, care a fost valabil timp de cinci ani. Este clar că producătorul, Bioenergy, va solicita majorare de preț. Pe de altă parte noi trebuie să le punem la dispoziție conductele de termoficare, căutăm o soluție în acest sens, prin compensarea debitelor pe care le avem noi de recuperat de la Termica”, a spus Lungu, care a menționat că producătorul și furnizorul de energie termică și-au exprimat dorința de a continua activitatea, în ciuda problemelor cu care se confruntă în urma unui ordin de ministru, privind utilizarea biomasei.
„Noi am crezut că odată cu această nouă centrală scade efortul Primăriei Suceava în privința termoficării și eram pe drumul cel bun, pentru că în 2016 am plătit subvenții de 5 milioane de euro, în 2017 – 4,4 milioane, iar pe 2018 ar fi venit 3 milioane de euro. Este clar că se va solicita o majorare de preț. Populația nu mai poate suporta un preț mai mare al gigacaloriei și efortul financiar va cădea din nou în sarcina municipalității – peste 5 milioane de euro pe an”, a explicat edilul sucevean.
Lungu a precizat că este foarte greu să organizezi un referendum, numai procedurile durează cel puțin jumătate de an, dar că este de acord cu așa ceva, pentru că este o problemă de echitate.
„Jumătate din oraș este la sistemul centralizat, jumătate nu. Nu este corect ca un cetățean din Burdujeni cu o pensie minimă să plătească, de la bugetul local, subvenția la termoficare pentru căldura din apartamentul primarului, care are un salariu mare, doar pentru că acela este racordat la sistemul centralizat. Sunt și alte cazuri.
Soluția nu este la centralele de apartament, mai ales că și gazul metan se tot scumpește, în continuare cred că sistemul centralizat este cea mai bună variantă. Cu centralele de apartament se face multă poluare, iar într-o zi va veni și vremea plății.
Mai convenabil este sistemul centralizat, dacă este făcut mai performant – să se termine de reabilitat conductele, să nu mai fie pierderi, iar prețul să fie suportabil pentru populație”, a menționat edilul sucevean.
Scopul referendumului este ca populația să își exprime clar opțiunea în privința subvenționării în continuare a prețului gigacaloriei, în condițiile în care beneficiari sunt doar cei racordați la sistemul centralizat de termoficare, adică jumătate dintre suceveni, iar subvenția anuală, de 5 milioane de euro, este plătită din banii tuturor, din taxele și impozitele încasate.
„Sunt 13 mari orașe din țară care nu mai au sistem centralizat și o duc totuși destul de bine, printre care Alba Iulia, Bistrița, Satu Mare etc.”, a spus Lungu, fără a preciza clar când și de către cine va fi inițiat acest referendum.
Cum să fie?
Lungu propune organizarea unui referendum privind termoficarea Sucevei
