Luminile celui mai mare centru comercial din Suceava se vor stinge sâmbătă seara, timp de o oră, în intervalul de timp 20.30 – 21.30.
Prin stingerea luminilor ambientale și a celor arhitecturale, Iulius Mall Suceava se alătură zecilor de țări, sutelor de orașe, miilor de instituții și milioanelor de oameni de pe întreg mapamondul care vor stinge luminile ca un semnal de alarmă împotriva încălzirii globale, la “Ora Pământului”.
În plus, pe tot parcursul zilei de sâmbătă, la intrarea principală în centrul comercial, clienții și vizitatorii vor putea scrie – pe unul dintre cele patru panouri – gânduri sau chiar idei legate de protejarea mediului înconjurător. Studenți voluntari ai Facultății de Litere din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, implicați în proiectul ecologic “Alătură-te nouă pentru o natură nouă!”, îi vor susține pe bucovinenii care vor lăsa mesaje pe panouri, iar un reprezentant al administrației publice locale va planta, în mod simbolic, un copac.