„Lumea satului”, o expoziție de desene realizată de eleva Emilia Popescu, din clasa a VIII-a, de la Liceul Tehnologic ,,Vasile Gherasim” din Marginea, poate fi admirată până vineri, 30 ianuarie 2026, la liceul din Marginea, iar în perioada 3-6 februarie 2026, la Centrul Cultural Bucovina din Vicovu de Sus, în cadrul Șezătorii Vicovenilor.
Vernisajul expoziției a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute și a fost organizat de Asociația Reper Etnocultural Identitar – REI, în parteneriat cu Liceul Tehnologic ,,Vasile Gherasim” din Marginea.
Expoziția de desene ,,Lumea satului” propune o incursiune vizuală în universul rural românesc, surprins prin linii, forme și culori care evocă tradiții, obiceiuri, scene din viața satului în care trecutul și prezentul se întâlnesc într-un dialog artistic plin de emoție.
Lucrările expuse reflectă sensibilitatea artistică și oferă publicului o perspectivă autentică asupra valorilor rurale, reinterpretate într-un limbaj plastic contemporan al elevei Emilia Popescu.
Dr. Viviana-Maria Huțuleac, președinta Asociației REI, specialist PR și comunicare, a spus că vernisajul expoziției a fost completat de un program artistic susținut de către îndrăgita interpretă de muzică populară Liliana Ursachi, membrii Ansamblului Ceramik ART, coordonați de Viviana Huțuleac, și de Corul Aripi Sonore, coordonat de profesoară Hergheligiu Cătălina.
Momentele artistice s-au încadrat atât în tematica evenimentului, cât și a Zilei Unirii Principatelor Române.
,,Ziua aceasta a fost una specială pentru mine deoarece persoanele dragi și cei care mă apreciază au fost alături de mine. Toate cuvintele frumoase adresate și încurajările mă motivează să ajung unde îmi doresc cel mai mult. Am fost foarte mândră de colegii mei pentru momentele artistice pregătite și pentru prezența lor lângă mine. Expoziția a reprezentat cea mai frumoasă parte a evenimentului, lucrările aducând un strop de culoare”, a declarat eleva Emilia Popescu.
- Puterea parteneriatului
Mihaela Scutariu, consilier educativ în cadrul Liceului Tehnologic ,,Vasile Gherasim” din Marginea, a spus că expoziția de debut a elevei Emilia Popescu, ,,Lumea satului”, a reușit să demonstreze că arta și tradiția rămân limbajul universal al emoției, atunci când sunt cultivate cu dragoste.
„Această expoziție ne amintește de puterea parteneriatului. Colaborarea cu Asociația REI- Reper Etnocultural Identitar, locul unde binele nu este doar un concept, ci o acțiune consistentă și neostenită datorită Vivianei Huțuleac, sprijinul constant al autorităților locale în activitățile de suflet ale liceului nostru demonstrează că, atunci când oamenii își unesc viziunile și forțele, copiii talentați primesc nu doar aplauze, ci și o platformă reală de lansare”, a completat Mihaela Scutariu.
- Public numeros
La vernisajul expoziției au participat: Gheorghe Lazăr, primar al comunei Marginea, Gavriluță Hînțar, viceprimar al comunei Marginea, Cornel Grosariu, director al Liceului Tehnologic ,,Vasile Gherasim”, Mihaela Scutariu, consilier educativ în cadrul Liceului Tehnologic ,,Vasile Gherasim”, Carmen Cîmpan, director adjunct al liceului, Corneliu Magopăț, meșter ceramist și consilier local, învățătoarea Lăcrimioara Tiron, cea care i-a ghidat pașii Emiliei pe parcursul anilor de școală primară, Liliana Ursachi, interpretă de muzică populară, profesorul Victor Nicolaiciuc, profesoara Cătălina Hergheligiu, Constantin Derevlean, fotograful Daniel Derevlean, cadre didactice și elevi din cadrul liceului, părinți și elevi de la celelalte școli din Marginea, cât și membri ai comunității locale.






