Lumânarea este aprinderea luminii spre comuniune

În Biserică Ortodoxă, lumânarea se folosește foarte mult.Ea este utilă pentru iluminat, având și o simbolistică specială. Ea Îl reprezintă în primul rând pe Iisus Hristos, Lumina lumii. În procesiuni, lumânarea este purtată înainte de către diaconi ca înainte-mergători ai soborului. Așa cum Ioan Botezătorul a trăit și a propovăduit înaintea lui Hristos, pregătind și luminând calea către El, tot la fel diaconul, ca cel mai mic, lucrează și pregătește calea celui mai mare.
Lumânarea reprezintă și simbolismul persoanei. Așa cum lumânarea din fibre de bumbac învăluite de ceară se arde pentru a da lumină și căldură, tot la fel o persoană cu sentiment și rațiune tare îmbrăcate într-un trup moale este animată de o voință înflăcărată, dar plăpândă pentru a-și manifesta lumina caldă a iubirii pentru ceilalți.
Lumânări se aprind la evenimente speciale din viața omului. La Botez și la Cununie se folosesc lumânări speciale, ținute de nași, ce sunt faruri luminătoare pentru cei ce pășesc într-un nou stil de viață. Dacă la Botez, o nouă persoană se naște în trupul viu al lui Hristos, văzându-L și cunoscându-L pe Acesta prin intermediul nașilor, prin Cununie, două ființe renunță la egoismul individului de a fi sigur și participă la comuniunea de iubire, care prin dăruire și primire de iubire nasc noi persoane spre iubire.
La înmormântare se aprind lumânări nenumărate. Acum, omul singur, dar luminat de faptele sale, pătrunde într-o nouă viață, intră în comuniunea nemijlocită cu Hristos. De aceea, lumânările aprinse cu prilejul înmormântării sunt simboluri ale faptelor bune săvârșite în viață. Lumânări pentru vii și morți se aprind în locuri special amenajate la biserici. Rudele și prietenii aprind lumânări pentru cei pe care îi iubesc, pentru cei de care au fost iubiți, pentru cei care au fost ca o lumină călăuzitoare prin faptele lor bune, prin prezența lor binefăcătoare. Sfântul Serafim de Sarov aprindea câte o lumânare pentru fiecare suflet din pomelnicul lui.
Deși este un lucru folositor, lumânarea nu este o magie. Ea nu se aprinde la șapte biserici sau vindecă boli. Ea nu înlocuiește milostenia și faptele bune, rugăciunea sau recunoștința. Ea doar acompaniază și luminează comuniunea dintre oameni, fie ei vii sau morți, sau dintre om și Dumnezeu.
Oricât ne-ar bucura prezența unei lumânări, sunt locuri sau timpuri când folosirea lor nu este indicată. Astfel, lumânarea nu trebuie aprinsă decât în locuri special amenajate și supravegheate, fie că este acasă, la biserică sau cimitir. Dintr-o evlavie înflăcărată se poate ajunge la mistuiri incendiare cu pierderi materiale, umane sau spirituale. Tot din rațiuni practice nu se folosește lumânarea la spovedanie. Pur și simplu nu își are rostul. Deși este un subiect tabu sau chiar smintitor pentru unii, nu se folosește lumânare nici în vederea împărtășirii. Sunt destule lumânări în biserică, astfel încât aprinderea altora devine inutilă. În plus, circuitul persoanelor care se împărtășesc poate fi uneori dezorganizat, putându-se provoca diferite accidente din neatenție. Mai mult, preotul și credinciosul, care ar trebui să se concentreze la actul comuniunii, pot fi perturbați de focul unei lumânări ce tinde să se împărtășească și din ceea ce nu i se cade. Potrivit Sfântului Macarie cel Mare, creștinul se apropie de Sfântul Potir cu mâinile ținute în chipul crucii în dreptul pieptului, ca o înclinare totală a inimii spre iubirea ce merge până la jertfă. Credinciosul renunță la lumina materială pentru a se împărtăși de lumina vie a prezenței lui Hristos din Sfintele Taine. Astfel, împărtășindu-se din Lumină, creștinul va putea fi lumină pentru lume prin viața și faptele sale.
(Alexandru ULEA)