Lui Nicu Alexa i-a rămas Suceava-n suflet

Nicu Alexa este poate cel mai mare portar din istoria fotbalului sucevean. Cu el între buturi, CSM Suceava a reușit să promoveze în elita fotbalului românesc în anul 1987, într-o perioadă în care sportul rege din România era dominat de Steaua de la Sevilla și de Dinamo lui Mircea Lucescu. Și-a început cariera fotbalistică ca junior la LPS Iași, ulterior îmbrăcând cu succes tricoul formațiilor Corvinul Hunedoara, CSM Suceava, Inter Sibiu, FCM Bacău, Ceahlăul Piatra Neamț și Gloria Bistrița. De-a lungul carierei sale, avut onoarea să fie pregătit de tehnicieni de renume precum Mircea Lucescu, Remus Vlad, Cornel Drăgușin, Viorel Hizo, Vasile Simionaș, Ioan Sdrobiș sau Florin Marin.
Domnule Alexa, cu ce vă mai omorâți timpul în prezent?
În acest moment mă ocup de o afacere de familie, în Bacău. Până nu demult am antrenat portarii la echipa de fotbal Willy Bacău, care s-a desființat ulterior. Mai activez și ca observator al Federației Române de Fotbal.
Când ați debutat în fotbalul performanță?
A trecut ceva timp de atunci. Practic am deschis ochii în fotbalul mare în anul 1978, când am fost cooptat în lotul Luceafărului București, club care se ocupa de pregătirea juniorilor din loturile naționale ale României).
Ce a însemnat pentru dumneavoastră faptul că ați lucrat cu unul dintre cei mai mari antrenori români, Mircea Lucescu?
Mircea Lucescu pentru mine a fost deschizătorul de drum al carierei mele de mare performanță. După terminarea junioratului m-a cooptat în lotul echipei Corvinul Hunedoara, unde am debutat ca jucător în divizia A. În acea echipă i-am avut colegi pe Dumitrache, Klein, Gabor, Andone, Rednic, Mateuț.
Mircea Lucescu era un antrenor exigent?
Era exigent pentru că era un profesionist dar și un om corect de la care am putut învăța foarte multe lucruri frumoase. El a fost pentru mine un adevărat sfătuitor, nu numai un antrenor. Sunt mândru că am avut șansa să-l am ca antrenor.
Vă este dor de Suceava, de stadionul Areni?
Întotdeauna revin cu multă dragoste la Suceava, iar când trec poarta stadionului mă încearcă emoții deosebite, pe care atunci când jucam nu cred că le-am trăit. În acea perioadă,formația Sucevei, numită mai târziu „Echipa de aur”, era înconjurată cu mare dragoste de public, dar și conducerea orașului și județului.
Cum a fost în Divizia A cu C.S.M. Suceava?
Promovarea în Divizia A a însemnat cel mai frumos dar pe care l-a oferit Sucevei echipa de fotbal C.S.M. Antrenori în vremea aceea erau Vasile Simionaș și Ion Buzoianu, iar din echipă faceau parte printre alții fotbaliști de clasă precum Cașuba, Gălușcă, Gafencu, Păiuș, Ciobanu, Sfrijan, Buliga, Butnaru, Breniuc, Cristescu.
Ce meci v-a rămas în amintire ca unul special?
În amintire mi-au rămas mai multe meciuri, dar cel de la Iași, cu ”Politehnica”, a avut o rezonanță deosebită în sufletul meu. Practic acel meci a fost decisiv pentru promovarea în Divizia A. Am câștigat cu 1-0 pe stadionul din Copou, marcator fiind Sfrijan. Tribunele erau arhipline, în jur de 15.000 de oameni. Ne-au ajutat foarte mult și suporterii suceveni care au fost prezenți într-un număr foarte mare la Iași, cel puțin 4.000. Arbitrul meciului a fost Dan Petrescu “Fibră”.
Cum caracterizați atmosfera din tribune în perioada de glorie a fotbalului sucevean? Mai este posibil să trăim asemenea momente?
Atmosfera care se crea în perioada de glorie a CSM-ului a fost unică. Tribunele erau arhipline meci de meci, iar faptul că publicul pur și simplu ne idolatriza ne obliga și pe noi să dăm totul pe teren, pentru a-i face fericiți pe acei oameni minunați din tribune. Personal nu cred că atmosfera de atunci mai poate fi egalată. Înainte de Revoluție fotbalul însemna mult mai mult pentru oamenii de rând decât reprezintă în prezent.
Ce diferență e între portarii de fotbal de atunci și cei de acum?
Ca și acum, portarii din vremea mea munceau foarte mult, aveau un rol foarte important în cadrul echipei și erau responsabili și cu atmosfera din cadrul lotului.
Ce model de portar ați avut ?
La Corvinul Hunedoara l-am avut coleg pe Marian Ioniță, care în prezent activează ca antrenor cu portarii la Șahtior Donețk, sub comanda lui Mircea Lucescu, de la care am avut foarte multe de învățat.
Care sunt secretele longevității unui portar de fotbal?
M-am retras din fotbal la vârsta de 36 de ani, după o carieră în care am evoluat în toate diviziile. Nu există secrete, ci doar dragostea pentru această meserie.
Ce părere aveți de portarii actuali din România? Avem vreun portar care ar putea să confirme la o echipă de top din Europa?
În acest moment există portari buni în România, iar Tătărușanu și Pantilimon sunt doar două exemple în acest sens. Trebuie însă să avem răbdare cu ei, deoarece postul de portar necesită foarte multe responsabilități.
Ați cochetat și cu meseria de antrenor de portari? E o meserie ușoară?
Îndrăgesc această meserie. Au trecut câțiva copii talentați prin mâinile mele și nu a fost chiar ușor să le transmit tainele acestei profesii.
Știu că în fiecare an, de Sfintele Sărbători de Paște, mergeți la Putna?
Putna este leagănul ortodoxiei românești, acolo mă încarc spiritual. Întotdeauna mă întorc cu drag în casa profesorului Crețan din Putna.
Ce doriți să le transmiteți iubitorilor de fotbal din Suceava?
Mi-aș dori ca cei tineri să apuce să trăiască și ei acele momente magice care se petreceau pe Areni în anii 80. Va fi însă greu, dacă nu imposibil.
Ovidiu AIONIȚOAIE – www.portarisuceava.ro