Decizie

Lui Flutur i s-a propus să preia funcția de copreședinte al PNL, însă a refuzat



Liderul PNL Suceava și președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur
Liderul PNL Suceava și președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur

Unul dintre numele cele mai vehiculate pentru a prelua funcția de copreședinte al PNL la nivel național a fost, zilele acestea, cel al liderului PNL Suceava și președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. Funcția de copreședinte al PNL, din partea fostului PDL, a rămas vacantă după demisia lui Vasile Blaga. Acesta a renunțat atât la funcția de copreședinte al PNL, cât și la cea de șef al campaniei pentru alegerile parlamentare, după ce a fost plasat sub control judiciar.
Surse liberale citate de presa națională au afirmat că în condițiile în care fostul PDL urmează să numească un nou copreședinte al PNL, Vasile Blaga și-ar fi dorit ca locul său, inclusiv ca șef de campanie, să fie președintele Consiliului Județean Suceava și lider al liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur. Numele acestuia a fost printre cele mai vehiculate, în condițiile în care aceleași surse liberale afirmau că în locul lui Vasile Blaga ar fi urmat să fie numit unul dintre prim-vicepreședinții fostului PDL, Gheorghe Flutur deținând această funcție. În ceea ce-l privește pe Gheorghe Flutur, surse din rândul liberalilor suceveni ne-au declarat că președintele PNL Suceava a fost solicitat de mai mulți lideri naționali ai PNL să preia atribuțiile lui Vasile Blaga. Cu toate acestea, se pare că în cele din urmă Gheorghe Flutur a refuzat toate aceste propuneri. El și-ar fi justificat decizia precizând că vrea să se concentreze mai mult pe activitatea la Consiliul Județean Suceava, dar și pe campania județeană a PNL pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016.
Secretarul executiv al PNL, Cristina Trăilă, a confirmat în cursul zilei de ieri că noul copreședinte al partidului, alături de Alina Gorghiu, va fi desemnat din rândul prim-vicepreședinților din fostul PDL. Cristina Trăilă a mai anunțat că în cursul zilei de astăzi, la ora 15:00, va avea loc o ședință în care se va face propunerea cu privire la viitorul copreședinte al PNL, ședință care va fi urmată, la ora 18:00, de o întâlnire a Biroului Politic Național al PNL în cadrul căreia ar urma să fie confirmată această propunere. Din informațiile pe care le avem, Gheorghe Flutur nu va participa la cele două ședințe de astăzi. Asta cu atât mai mult cu cât astăzi și mâine, în Suceava are loc ediția de anul acesta a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”, Gheorghe Flutur urmând să se întâlnească cu delegații importante din Cernăuți, Ucraina, dar și din Italia.
În condițiile în care Gheorghe Flutur a refuzat funcția de copreședinte al PNL, surse liberale afirmă că Vasile Blaga susține ca acest post să fie preluat de Adriana Săftoiu.



Recomandări

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național