Europarlamentarul PD-L Petru Luhan a solicitat, printr-un amendament depus în cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională, alocarea explicită de fonduri europene pentru aeroporturile regionale. Amendamentul europarlamentarului PD-L a fost aprobat de această comisie, astfel încât a fost introdusă obligativitatea identificării de soluții financiare în vederea modernizării aeroporturilor regionale. „Sunt familiarizat cu problematica aeroporturilor regionale din România. Știu cât de important ar fi, de exemplu, ca în Suceava să fie un aeroport dimensionat corespunzător și modern care să asigure un punct de legătură pentru investitori și pentru turiști. Este o investiție mare, care nu poate fi realizată din fonduri proprii și atunci, în contextul în care aeroportul regional se încadrează în criteriile stabilite la nivel european, pot fi utilizate și fonduri europene, care în prezent sunt insuficiente”, a declarat Luhan.
El a precizat că introducerea amendamentului său a fost cât se poate de dificilă, din cauza unui alt amendament, propus de un europarlamentar socialist, care solicita înlocuirea unui paragraf referitor la aeroporturile regionale. În aceste condiții, Luhan a arătat că amendamentul propus de el a fost aprobat după ce a susținut menținerea referirii explicite la aeroporturi regionale și solicitarea identificării de instrumente financiare pentru modernizarea acestora. După ce a primit votul Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, amendamentul depus de Petru Luhan urmează să fie votat în sesiunea din luna martie 2010.
„Modernizarea și dezvoltarea aeroporturilor regionale va genera locuri de muncă la nivel local atât în domeniul transporturilor, dar și al altor sectoare economice, cum ar fi turismul. În plus, vor fi atrase investiții străine directe ce vor contribui esențial la dezvoltarea economică și socială”, a mai spus Luhan.
Propunere
Luhan susține alocarea de fonduri europene pentru modernizarea aeroporturilor regionale
