Lucrurile pe care medicii își doresc să le poată spune pacienților



Există câteva lucruri care ne-ar putea schimba viața, dar pe care doctorii evită să ni le spună, fie pentru că pe unele s-ar putea să nu le înțelegem dacă nu suntem pregătiți în prealabil, fie pentru că ne-ar putea face să ne simțim prost în privința propriei persoane.
Cinci directori medicali divulgă cele mai importante astfel de lucruri în lista următoare.
Locul tău de muncă te omoară
Deși e dificil, având în vedere situația economică, să îi spui direct pacientului că trebuie să își găsească un alt loc de muncă, de cele mai multe ori e necesar pentru evitarea unor afecțiuni grave de sănătate. Potrivit lui Annabelle Volgman, director medical al Centrului pentru femei Rush Heart din Chicago, stresul poate avea consecințe cardiovasculare serioase, scrie Huffington Post.
„Recent am avut un pacient cu palpitații, așa că i-am dat un dispozitiv care să-i monitorizeze inima”, povestește ea. „Într-o zi am observat o aritmie potențial periculoasă pentru viața ei și am sunat-o imediat: Mi-a spus că șeful ei tocmai îi ceruse să muncească mai mult decât o făcea deja. Când i-am explicat ce îi făcea stresul sănătății ei, a decis să schimbe locul de muncă – iar o lună mai târziu se simțea mult mai bine. Concluzia este că dacă nu schimbi situația care provoacă stresul te expui la un risc de atac cerebral, infarct, chiar moarte cardiaca subită.”
Soarele îți face rău. Punct.
Motivele vehiculate pentru expunerea îndelungată la soare – aspectul plăcut oferit de bronz, vitamina D din razele ultraviolete – pălesc în fața riscurilor implicate de aceasta, mai ales în cazul celor cu o mai marepredispoziție pentru cancerul de piele, explică Robert Kirsner, director medical, șef al secției de dermatologie la spitalul Universității din Miami:
„Dar problema este că mulți pacienți ar ignora sfatul. Adaptările comportamentale au nevoie de timp. Așa că voi începe prin a-i încuraja ca măcar să evite soarele în orele de vârf, de exemplu. Poate dura ani întregi până să înțeleagă mesajul de ansamblu, dar e atât de important: Nimeni nu este imun la cancerul de piele. Unul din cinci americani va dezvolta boala în timpul vieții.”
Căutarea pe Google poate fi o pierdere totală de timp
Informațiile privind un anumit simptom pe care le obții de pe internet pot fi corecte dacă provin dintr-o sursă bună. Problema apare când consideri ca fiind corecte orice date care ajung la tine print-o simplă căutare pe Google, spune Christopher Awtrey, director medical, oncologist ginecolog la Centrul Medical Beth Israel Deaconess din Boston:
„Vreau ca pacienții să știe că orice persoană are o structură genetică unică. Diagnosticul unei femei o va afecta cu siguranță în mod diferit decât același diagnostic va afecta pe altcineva.”
Să renunți la antidepresive fără îndrumare e o adevărată nebunie
„Medicația poate schimba viața unei persoane într-un fel care intră în categoria miraculosului. Și într-o zi persoana aceea va veni la mine brusc deprimată sau agitată din nou pentru că a renunțat la medicamente (…)”, explică Philip Muskin, director medical și profesor de psihiatrie clinică la Centrul Medical Prezbiterian al Universității din Columbia/ New York, acesta înșirând în continuare motivele pentru care oprirea medicației antidepresie este total nerecomandată.
„În primul rând, există efecte secundare din punct de vedere fizic pe care le implică încetarea bruscă a folosirii unui medicament – de la greață la variația toanelor și senzații de electrizare în corp – care pot fi foarte inconfortabile și alarmante. În plus, probabilitatea de recidivă este mult mai mare, în special dacă nu ai mai luat medicamentul de foarte mult timp. O recidivă nu te afectează doar pe tine; cei mai mulți dintre noi trăiesc într-o rețea complexă de oameni, iar atunci când suntem bolnavi, impactul asupra celorlalți este real.”
Trebuie să ai grijă de sănătatea ta la fel de mult cum o face doctorul tău
„Dacă exercițiile fizice și nutriția sunt la urma listei de priorități, nu le vei avea niciodată”, spune Heather Burton, director medical la Grupul Medical Permanente din Colorado, care consideră o provocare să convingi mai ales o femeie să se pună pe ea pe primul loc: „Dacă aș putea să conving fiecare pacientă că trebuie să facă din sănătatea ei o prioritate, ar putea să-și permită ei înșiși să o facă.”