Republica Autonomă Rădăuți nu se dezminte. După ce marți Corpul de Control al Prefecturii Suceava a constatat că lucrările din centrul municipiului Rădăuți se derulează cu încălcarea legislației, fiind luată și măsura amendării cu 5.000 de lei a directorului tehnic al Primăriei, Igo Kofler, ieri, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, activitatea a continuat.
Imaginile surprinse de reporterii cotidianului „Monitorul de Suceava” sunt înainte de prânz, când pe strada Unirii se afla un excavator și mai mulți muncitori, care lucrau de zor.
Gheorghe Caloianu, directorul Condacia Botoșani, firmă care a câștigat dreptul de a executa lucrările din centrul municipiului Rădăuți, a declarat ieri că reprezentanții primăriei, beneficiarul proiectului, i-au transmis că nu există nici un impediment pentru continuarea activității.
„Dacă se dorește oprirea lucrărilor le vom opri. Este revoltător ce se întâmplă la Rădăuți și în atâția ani de activitate nu mi-a fost dat să văd așa ceva”, a precizat Gheorghe Caloianu.
Informat despre continuarea lucrărilor din centrul municipiului Rădăuți, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, i-a convocat ieri la discuții pe reprezentanții administrației locale rădăuțene.
„Le-am comunicat că dacă vor continua lucrările în actualele condiții sunt pasibili de plângeri penale. Ei trebuie să sisteze momentan lucrările și să vină cu alte hotărâri de Consiliu Local prin care să intre în legalitate. În caz contrar, lucrările nu pot continua. În această după-amiază (n.r. ieri) poliția i-a transmis și constructorului că lucrările sunt sistate, iar pentru a reîncepe activitatea este nevoie de puțină înțelepciune din partea consilierilor locali și a conducerii Primăriei Rădăuți”, a menționat prefectul Florin Sinescu.
Conducerea Primăriei din Rădăuți a emis ordinul de începere a lucrărilor de amenajare a unei zone pietonale pe str. Piața Unirii în data de 12 august 2014, în condițiile în care autorizația de construire era expirată din luna aprilie a acestui an. Până la remedierea tuturor problemelor de legalitate pe care comisia de control le-a constatat în Rădăuți, locuitorii acestui municipiu vor trebui să suporte și să treacă zilnic prin centrul orașului printr-un adevărat șantier, de care momentan nu se știe când vor scăpa.
Ultima oră
Aseară, în jurul orei 21, în centrul municipiului Rădăuți, pe strada Unirii se lucra intens, în pofida acordului de sistare a lucrărilor anunțat de prefectul Florin Sinescu. Siderat de faptul că încă se lucrează, prefectul de Suceava a dispus aseară un control în centrul municipiului Rădăuți, rezultatele urmând să fie cunoscute în cursul zilei de astăzi.





