Lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Suceava au fost finalizate pe zece străzi, o parte fiind deja aduse la starea inițială, în vreme ce restul sunt în lucru, urmând să fie predate municipalității în câteva zile.
La comandamentul de ieri dimineață, primarul Sucevei, Ion Lungu, a apreciat faptul că echipele de lucru ale firmei Pfeiffer s-au mobilizat mai bine decât în săptămânile anterioare, lucru care s-a și văzut în numărul destul de mare de străzi finalizate.
„Este ceva mai bine ca data trecută, dar tot nu cât ar trebui. Un lucru bun este că am scos-o la capăt cu strada Aurel Vlaicu, pe care, dacă ține vremea cu noi, o vom asfalta în acest an, dar pe lângă aceasta, au mai fost predate și străzile Micșunelelor, 28 Noiembrie, Nicolae Milescu, Cireșoaia, Zimbrului, Stadionului. Urmează să fie predate străzi precum Parcului, Dragomirna, Socului, care sunt finalizate. Dar rămân ca problemă străzile Petru Rareș, Rulmentului, Iacon Zadik și Antipa, foarte circulate”, a concluzionat Lungu, la finele ședinței de analizare a stadiului lucrărilor din proiectul de POS Mediu.
Edilul sucevean a precizat că pe străzile Depoului și Mihail Sadoveanu se lucrează în condiții foarte dificile.
„Sperăm ca în acest an să le finalizăm, să recuperăm din întârzieri și să ne apropiem de normalitate. Pe de altă parte, nici nu dorim să ne grăbim mai mult decât trebuie, pentru a fi evitate pe cât posibil evenimentele nefericite”, a adăugat Lungu, făcând referire la tragicul eveniment de duminică, de pe șantierul Aeroportului Suceava, unde un muncitor a murit, după ce malul șanțului la care lucra s-a prăbușit peste el.
Apă și canalizare
Lucrările de POS Mediu, finalizate pe zece străzi din municipiul Suceava
