Nu știu ce resorturi l-a îndemnat în fapt pe Lucian Croitoru să facă o rupere de ritm într-o meritorie carieră aproape liniară și să își asume situația ingrată de a încerca să formeze un guvern în împrejurări care îi sunt aproape total neprietenoase.
Încrederea în sine și detașarea că nu are mai nimic de pierdut? Influența tăcută a „exemplului Isărescu”? Gustul imposibilului? Adăugarea unei experiențe de viață, într-o existență probabil liniștită? O ambiție târzie? Pentru profani și marele public cineva care nu a stat în luminile rampei începe prin a fi o suma de întrebări și uneori termină prin a rămâne tot așa.
Doar că proaspătul premier desemnat, un liberal cu aromă de scepticism în cugetările economice personale, a dat deja un răspuns în ce privește încrederea în sine. Da, o are și poate. N-a venit să stea puțin, are planuri și aproape că este greu să-l refuzi. Și are destulă înțelepciune terestră ca să accepte un guvern politic. Greu de trecut, dar ușor de făcut. Deja versatila UDMR nu îl refuză.
Este o diferență de anvergură și de substanță între Lucian Croitoru și Klaus Iohannis, deși, până să deschidă gură, cei doi par asemănători. Aceeași prezență reținută și cam același stil de vorbire cam poticnită (poate de la emoțiile situației). Doar că, în timp ce primarul a ținut o conferință de presă cam suficientă, în urbea sa, bancherul a marcat, fără ostentație, deși în „chineza” economică, direct de la pupitrul de la Cotroceni.
Cred că asta s-a simțit și în noua coaliție politică dominantă. De aici și primele declarații cam arțăgoase ale șefilor de partide. Că doar Traian Băsescu le-a bâlbâit până i-a bătut cu armele lor. Și mai este ceva care îi înfurie: cel puțin până se termină chinurile facerii unui guvern care pare al imposibilului, mini-guvernul lui Emil Boc rămâne la manete. Paradoxal, din situația asta pare să fi profitat Mircea Geoană, care, în condiții de vid partenerial, a făcut pe premierul și omul de stat, trimițând mesaje anesteziante FMI.
Un guvern Croitoru pare, în acest moment, ceva care te face să ridici din sprâncene a mirare. Din cauza conflictului politic generalizat și care pare ireductibil. Dar, în vreme de război, mai sunt și dezertări. Teoretic, din dezertări se înjghebează o echipă bunișoară, larg colorată politic, dacă știi să umbli cu grație pe la orgolii neglijate. Bineînțeles, că premierul desemnat, o persoană stimabilă, nu s-ar deda la machiavelâcuri. Asta e treaba greu-încercatului „sistem” PDL. De ochii lumii, nu cred că cineva i-ar trânti ușa în nas din prima unei persoane respectabile, premier desemnat. Dar, după cum spuneam, echipa se face ușor și trece greu.
Iar PSD este atât de bântuit de realitatea cumplită că Executivul Boc va rămâne bine merci la locul de muncă, cu toate consecințele care decurg, încât este decis să uzeze de orice mijloc de forță. Nevroza e totală.
Indira CRASNEA
