Apreciere

Lucescu, rege în Ucraina



Patronul echipei Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov, a declarat, pentru site-ul oficial al grupării ucrainene, că este meritul antrenorului Mircea Lucescu faptul că formația sa a ajuns să fie respectată în Europa.
„Nu am stabilit încă niciun obiectiv pentru că vrem să celebrăm această remarcabilă performanță. Ne vom bucura de acest sezon, deoarece am terminat pe primul loc al grupei în Liga Campionilor, conducem în campionatul intern și suntem puternici și în Cupa Ucrainei. Astăzi, vreau să le mulțumesc jucătorilor, care au făcut o treabă bună. Vreau să le mulțumesc soțiilor, părinților, fraților, surorilor și tuturor prietenilor lor. Vreau să-i mulțumesc lui Mircea Lucescu, care, în mare, a creat această echipă de la zero, investind în ea sufletul și inima sa. Și dacă astăzi suntem respectați în Europa, acesta este numai meritul lui Lucescu și al stafului său”, a spus Ahmetov, care a admis că își dorește ca Șahtior să ajungă cel puțin în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Ahmetov a fost întrebat dacă a avut vreodată îndoieli asupra capacității lui Mircea Lucescu de a crea o echipă puternică și dacă s-a gândit să-l înlocuiască, iar patronul a răspuns: „Pot să spun că am avut întotdeauna încredere în Lucescu, pentru că am văzut cum muncește și că este profesionist și serios în tot ceea ce face. Este un antrenor foarte puternic, de care Șahtior are nevoie pentru a deveni și mai respectată în Europa. Desigur, am fost uneori supărat la fel ca fanii. Dar diferența între mine și alții este că eu nu am dreptul la un comportament emoțional. Uneori, simțim presiunea celor care spun că antrenorul trebuie înlocuit. Dar eu cred că trebuie să avem răbdare și, poate, un anumit curaj de a ne asuma responsabilitatea și a spune: Cred în tine și vom înfrunta acest drum dificil împreună. Și i-am spus lui Lucescu: Mister, cred în tine și își ofer această șansă să ajungi să fii ovaționat în picioare de fani”.