Echipa de handbal juniori I a Liceului cu Program Sportiv Suceava, pregătită de antrenorul Răzvan Bernicu, este în cărți pentru calificarea la turneul final al Campionatului Național. Sucevenii au încheiat turul Grupei Valoare (faza semifinală) pe primul loc, cu patru victorii și un rezultat de egalitate. În ultima etapă a turului, elevii lui Răzvan Bernicu s-au impus la cinci goluri diferență, în deplasarea de la AHC Dobrogea Sud Constanța, scor 40 – 35. După un început mai echilibrat de joc, sucevenii au folosit foarte bine faza a doua și contraatacul și au înscris repede și ușor, distanțându-se treptat pe tabelă. La pauză scorul a fost 21 – 17, dar în repriza a doua LPS Suceava a avut și opt goluri avans.
„Cred că-n acest meci experiența mai mare și-a spus cuvântul, și asta deoarece noi la generația 2000-2001 am fost mai tot timpul la turneele finale, iar ei sunt de doi ani în formula asta, de când CSȘ-ul s-a unit cu Dobrogea Sud. Știam de la ei doi jucători, pe care-i am la națională, Stănescu fiind unul din oamenii cheie, cu 16 goluri de pe extremă. Mă bucur c-am terminat turul pe primul loc și suntem în cărți pentru turneul final, dar trebuie să fim conștienți că ne așteaptă un retur greu, cu două deplasări la contracandidatele la calificare, Bacăul și Ploieștiul”, a explicat antrenorul sucevean, Răzvan Bernicu.
LPS Suceava a abordat meciul de la Constanța cu un lot format din: Bejinaru – 1 gol, Șoldan Andreescu – portari, Pintilei – 15, Vizitiu – 9, Lăzurcă – 7, Lazoreac – 4, Cozorici – 2, Munteanu – 2, Burac, Huțan, Puzdre și Agrigorcioaie.
Duminică, în prima etapă din returul Grupei Valoare I, LPS Suceava va evolua tot în deplasare, pe terenul ultimei clasate, LPS Brăila.
Etapa a 5-a
AHC Dobrogea Sud Constanța – LPS Suceava 35 – 40 (17 – 21)
LPS Roman – LPS Brăila 31 – 28 (15 – 17)
CSM Ploiești – CSM Bacău 28 – 28 (13 – 17)
Clasamentul Grupei Valoare 1
1. LPS Suceava 5 4 1 0 179 144 11
2. CSM Ploiești 5 3 2 0 139 125 10
3. CSM Bacău 5 3 1 1 171 141 9
4. AHC Dobrogea Sud Constanța 5 1 0 4 152 162 4
5. LPS Roman 5 1 0 4 136 169 4
6. LPS Brăila 5 1 0 4 149 185 4