Traversare cu riscuri

Lovită de mașină, pe trecerea de pietoni



O femeie din comuna Verești a fost accidentată, miercuri, în jurul prânzului, de o mașină, pe strada Ștefan cel Mare, pe trecerea de pietoni din fața magazinului Bucovina, din municipiul Suceava.
Mirela C., în vârstă de 37 de ani, încerca să ajungă, regulamentar, pe partea cealaltă a drumului, în momentul în care o mașină a dat peste ea. La volan se afla o tânără din localitate, Cristina A., în vârstă de 27 de ani.
Victima a fost transportată la spital, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, cu pierdere cunoștință, contuzii cot stâng, contuzie cerebrală”, necesitând pentru vindecare între 5 și 7 zile de îngrijiri medicale.
După acordarea primului ajutor, victima a fost lăsată să plece, medicii considerând că nu se impune internarea.
Două fetițe, accidentate în timp ce traversau strada
Tot miercuri, în jurul orei 12:50, pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Suceava, două fetițe, în vârstă de 3, respectiv 5 ani, din localitate, au fost acroșate de un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr din comuna botoșăneană Coțușca.
Minorele –susține poliția – au traversat prin loc nepermis, dar, din fericire, au suferit leziuni ușoare, nefiind nevoie de internare nici în cazul lor.