Timp de șase zile, lotul național de juniori al României la tir sportiv pistol a efectuat la Solca un cantonament de refacere activă în vederea participării în perioada 20 – 30 iulie, la Campionatul Mondial, ce va avea loc în localitatea croată, Zagreb. Cei șapte sportivi ai echipei naționale printre care s-a numărat și o reprezentantă a județului nostru, Laura Racolciuc, de la CSȘ Rădăuți au ajuns la Solca, în principal datorită implicării în organizarea acestui stagiu de pregătire a președintelui Clubului Sportiv „Comando” din localitate, Ștefan Buicliu și a experiențelor din cantonamentele desfășurate aici în anii trecuți. „Mă bucură faptul că reprezentanții lotului național au ales și în acest an, ca loc de desfășurare a cantonamentului, orașul Solca, acest lucru fiind posibil și datorită cantonamentelor desfășurate cu succes în anii trecuți de loturile naționale de tir sportiv. În programul acestui cantonament de refacere activă a lotului de juniori au fost utilizate bazele sportive din localitate, salina Cacica, poligonul de la CS Comando și traseele turistice din zonă”, a declarat organizatorul local al acestui cantonament, președintele CS Comando Solca și antrenor la CSM Suceava, Ștefan Buicliu. Mai mult, în funcția sa de colaborator local al federației de tir, fostul campion național al României s-a ocupat în același timp de activitățile culturale și de rolul preparatorului fizic al celor șapte sportivi. Mai mult, în aceste zile trebuie să sosească o altă echipă, dar de seniori, mai exact cea a Clubului Sportiv Universitatea Iași, care va efectua un stagiu de pregătire tehnică pe poligon.






