Destin

Lorin Avădanei, rebelul fotbalului sucevean, trăiește o nouă viață în Franța, după ce a fost nevoit să o ia de la zero



Lorin Avădanei, rebelul fotbalului sucevean, trăiește o nouă viață în Franța, după ce a fost nevoit să o ia de la zero. Foto: www.gsp.ro
Lorin Avădanei, rebelul fotbalului sucevean, trăiește o nouă viață în Franța, după ce a fost nevoit să o ia de la zero. Foto: www.gsp.ro

Lorin Avădanei este unul dintre cei mai reprezentativi jucători din istoria fotbalului sucevean. În timpul carierei sale sportive, care a început la CSM Suceava, în anul 1977, și s-a încheiat în Austria, la Wiener Sport Club, în 1991, longilinul mijlocaș a fost temut de adversari pentru tăria ieșită din comun a șutului său, însă a rămas în memoria iubitorilor de fotbal și din cauza stilului rebel pe care l-a afișat atât pe gazon, cât și în afara terenului.
Boem din fire, după încheierea activității sportive lui Lorin i-a fost greu să se acomodeze noului stil de viață din România, așa că a plecat să-și încerce norocul peste hotare. După un periplu de câțiva ani în Marea Britanie, Avădanei s-a stabilit de mai bine de un deceniu în Franța, la Paris. Întrucât a rupt aproape în totalitate contactul cu foștii săi prieteni de la Suceava, veștile despre el erau de cele mai multe ori contradictorii. După atâta timp de anonimat asumat, Lorin a revenit pe prima pagină a ziarelor cu ajutorul lui Justin Gafiuc, de la Gazeta Sporturilor, care a realizat un reportaj captivant despre viața celui supranumit „Spaima portarilor” în anii săi de glorie.
Golurile cu Rapid și Universitatea Craiova i-au rămas în memorie
În respectivul articol, bărbatul ajuns azi la 60 de ani se amuză încă pe seama câtorva dintre fazele sale celebre. „Pe Bumbescu l-am nimerit cu mingea în plin și s-a ales cu o comoție cerebrală, iar la un alt meci, la Bistrița, am doborât trei adversari dintr-o lovitură liberă, ca la popice! Un jucător din zid a căzut lat după ce mingea l-a nimerit în frunte, iar ceilalți doi, încercând să se ferească, s-au lovit cap în cap și s-au prăbușit și ei! Nici nu mai spun câți portari am dereglat la viața mea”. Poveștile despre trasoarele fatale ale suceveanului intraseră în folclorul tribunei, unde se glumea pe seama faptului că a te afla pe traiectoria „bombei” lui Avădanei echivala cu o condamnare la moarte. În memoria lui Lorin au rămas și două goluri frumoase, marcate, se putea altfel, tot cu două șuturi de la mare distanță. „Cu Rapidul am înscris cu stângul, o «rachetă» de pe la centrul terenului, golul ăsta chiar aș vrea să-l recuperez de pe vreo înregistrare de la TVR, când revin în țară. Iar la debutul în Divizia A, în tricoul Bacăului, am bătut Craiova Maxima, cu 1-0, în ’83. L-am învins pe Lung tot de pe la 30 de metri. Era echipa mare a oltenilor, cu Negrilă, Tilihoi, Cârțu, Crișan, Cămătaru. A fost mare bucurie atunci!”
Avădanei și-a făurit aura de sperietoare de goal-keeperi încă de la vârsta de 21 de ani, pe când evolua în Divizia B, pentru CSM Suceava. „A fost o chestie nativă, dar și antrenată de mic. Am lucrat mult pentru abdomen, fiindcă de acolo pleacă lovirea mingii. Mi-a plăcut să șutez bine mingea cu ambele picioare”, spune Avădanei.
A fost convocat de Lucescu la Națională pe când activa la Suceava, în Liga a II-a
Ca urmare a calităților sale, Lorin a reușit performanța de a fi convocat la echipa națională chiar dacă activa încă în eșalonul secund, iar selecționer în acea vreme era nimeni altul decât Mircea Lucescu. A făcut parte din lot și în celebrul turneu sud-american al reprezentativei României desfășurat pe ruta Argentina – Peru – Chile, în primăvara lui ’82.
Acolo n-a prins însă nici un minut pe gazon, iar motivul a fost dezvăluit de Lorin în Gazeta Sporturilor: „M-am certat rău cu secundul Rădulescu. Rămăsese să conducă singur echipa, fiindcă Lucescu a plecat în Italia în timpul cantonamentului, ca să participe la stabilirea programului pentru preliminariile lui Euro ’84. Dacă rămânea cu noi îmi vedeam eu de treabă, că-ți era și rușine să-l păcălești pe nea Mircea! Se comporta extraordinar! Și dacă încercai să-l minți, te citea imediat. Dar cu Riciu m-am contrat că nu m-a băgat la un meci, am refuzat să cobor apoi la masă cu echipa și m-a găsit în cameră când sorbeam niște beri. M-a făcut bețiv. A cam avut dreptate să se supere, ce să mai vorbim?! Trebuia să stau eu în banca mea!”, a dezvăluit Avădanei.
Potrivit Gazetei Sporturilor, de la Mircea Rădulescu i s-a tras și blocarea transferului său în Bănie, în anul 1984: „Eram într-o vacanță la Vatra Dornei și m-am trezit cu poetul Adrian Păunescu la ușă. «De mâine ești jucătorul Craiovei». Am plecat să vorbesc și cu ministrul Ștefan Andrei, treburile erau ca și rezolvate, dar l-au pus «principal» după câteva zile pe Riciu în locul lui Tică Oțet. După incidentul din America de Sud, antrenorul a pus condiția «Ori eu, ori Avădanei». Și așa a căzut tranzacția, iar Rădulescu a rămas la Craiova și a distrus toată echipa aia frumoasă. Ăsta-i adevărul!”
„Tunarul” a rămas la SC Bacău, unde făcuse un prim sezon remarcabil după plecarea de la CSM Suceava: locul 6, 33 de meciuri, șapte goluri și ratarea pe final a unei participări în cupele europene. Și-a purtat apoi harul lovirii balonului la Brașov. „M-a tras acolo nea Mitică Dragomir, băiat bun!”
Fuga din țară și transferul la Wiener Sport Club
Apoi, probleme familiale l-au împins la un gest extrem în vara lui ’89: a plecat într-o vacanță în Grecia, de unde nu s-a mai întors.
„Nici acum nu știu ce-am avut în cap atunci! Voiam să ajung ulterior în Norvegia, dar m-am oprit până la urmă de nebun la Viena. Printr-o cunoștință, am fost primit la niște antrenamente la Wiener Sport Klub, în liga secundă. S-au interesat de mine, le-am și plăcut, așa că m-au legitimat imediat”, își amintește Avădanei.
A fost folosit libero în Austria, unde a jucat jumătate de an doar pentru echipa secundă a formației vieneze: „Fugarii nu puteau primi dreptul de transfer decât după 12 luni de suspendare. Dar a căzut Ceaușescu și am putut urca la prima formație la Wiener Sport Klub înainte să treacă șase luni de pauză. Am promovat în Liga întâi, unde mi-am negociat singur un contract rezonabil: 3.000 de dolari pe lună, casă și masă plătite de club. Mai sărăcuț, nu aruncau cu banii pe fereastră!”, a precizat Avădanei pentru Gazeta Sporturilor.
Parisul l-a scăpat pe Lorin de umbrele trecutului
Chiar dacă a strâns ceva bani în acea perioadă, până la urmă totul s-a dus de râpă pentru că o luase pe o pantă greșită. După o scurtă carieră de antrenor la CSM Suceava și Cetatea Târgu Neamț și alte câteva tentative inutile de a rămâne în fenomenul fotbalistic intern, Lorin a plecat să-și încerce norocul în străinătate. „Decât să fi rămas pe stradă în România, am preferat să-mi câștig o pâine cinstită, departe de țară. Cât am stat în țară am avut probleme cu băutura, pot să spun că alcoolul m-a dărâmat. Cel mai bun era vinul alb demisec. Nu m-am împăcat niciodată cu tăria. Nimeni nu e de vină, în afară de mine, pentru greșelile pe care le-am făcut. Am băut mult vreme de 15 ani. Dar n-am mai pus gura pe alcool de când stau în Franța și am devenit vegetarian”, recunoaște franc fotbalistul născut în localitatea suceveană Siminicea.
După cum singur a dezvăluit pe gsp.ro, în prezent viața lui Lorin Avădanei a luat o turnură liniștită, activând, printre altele, ca antrenor privat pentru copii. „Îi mai aduc părinții pe puști să se pregătească suplimentar față de ce fac la cluburi, iar eu îi ajut. Mi-e greu să mă desprind de fotbal după atâția ani, bat stadioanele din jurul Parisului să văd meciuri și la liga a cincea. Abia aștept meciul de deschidere al Euro 2016 dintre Franța și România. Am început să dau din coate să fac rost de un tichet, va fi o partidă excepțională. Dacă batem Franța… nu… nu mă mai apuc de șpriț… dar aș fi cel mai bucuros om din lume. Hai, România!”, a mărturisit fostul copil teribil al fotbalului sucevean.


Lorin Avadanei, cu mingea la picior, la CSM Suceava 1980. Foto: www.gsp.ro
Lorin Avadanei, cu mingea la picior, la CSM Suceava 1980. Foto: www.gsp.ro
Lorin Avădanei, rebelul fotbalului sucevean, trăiește o nouă viață în Franța, după ce a fost nevoit să o ia de la zero. Foto: www.gsp.ro
Lorin Avădanei, rebelul fotbalului sucevean, trăiește o nouă viață în Franța, după ce a fost nevoit să o ia de la zero. Foto: www.gsp.ro


Recomandări