Logica imbatabilă a lui Mirel

N-am bănuit niciodată că un meci finalizat totuși cu o victorie, chiar confortabilă, poate genera (mai degrabă … degenera!) interminabile discuții la televiziunile specializate pe sport, precum și în toate celelalte, la rubricile de profil. E vorba, desigur, despre România – Belarus, 5 – 3 pe tabelă, dar și de scandalul declanșat după reacția pe deplin umană și perfect civilizată a selecționerului Mirel Rădoi de la conferința de presă, unde omul s-a simțit obligat să dea o replică destul de tăioasă acelor ziariști care nu văd absolut nimic de lăudat la prestațiile Naționalei, ba se pun pe criticat și la o victorie lejeră, precum cea cu Belarus. Ca să nu credeți că sunt membru deplin al fan club-ului Rădoi, am să încep analizarea întâmplării prin a spune că prestațiile echipei numite România nu prea ne-au creat motive de euforie în ultimii vreo 20 de ani. Puținele calificări din acest interval au fost chinuite, scrâșnite, pe fondul unor prestații adesea lamentabile. Raza de lumină s-a numit Mirel Rădoi, iar primele evoluții sub comanda sa ale echipei numite România au fost chiar frumoase și spectaculoase, și cred că de aici s-a creat un nivel de așteptare, atât la spectatori, cât și la presă, cu mult peste posibilitățile reale ale echipei. Iar revenirea cu picioarele pe pământ, de fapt în iarbă, a generat nemulțumiri. În replica sa, care mie mi s-a părut exactă și chiar elegantă, Mirel a pornit de la o întrebare retorică, anume că dacă toți contestatarii zic că antrenorul (adică el, Mirel Rădoi) e slab, iar lotul este și el la fel de slab, atunci de unde naiba apare nivelul ăsta de așteptare? De ce, adică, unei echipe slabe și cu un antrenor slab, să i se pretindă mari performanțe? De ce să te aștepți ca adunătura asta de slabi să bată pe toată lumea, ba să mai facă și spectacol? E absolut logic, așa e? Fără pic de logică e însă reacția celor vizați. Am văzut și am auzit toate aberațiile lumii, de la „să nu uite Mirel că e echipa noastră, a tuturor contribuabililor” (!?!), până la „dar cum își permite să jignească ziariștii, iar prin ei întreg poporul român?” (!?!). Asta îmi demonstrează că ceea ce a zis a zis bine, dar și că frustrați se găsesc pe toate drumurile, iar în presă parcă și mai mulți. Eu, care am înjurat la selecționeri aproape încontinuu de vreo două decenii încoace, de data asta sunt total de partea lui Rădoi.