Înscrierile la școală, pentru clasa întâi, sunt deja în toi, iar unitățile de învățământ anunță că numărul locurilor în primul an de școală primară scade de la o zi la alta. În școlile din municipiul Suceava, locurile în clasa întâi sunt la mare căutare, iar părinții, precauți, de teamă să nu ajungă prea târziu, au început să-și înscrie copiii la școală încă din luna decembrie a anului trecut.
Nici o înscriere nu este refuzată În doar o lună de zile, directorii de școli spun că locurile s-au ocupat în proporție de 70-80% în multe dintre unitățile de învățământ, și că în cazul în care va fi nevoie, se va solicita de la Inspectoratul Școlar formarea unei clase în plus.
„Părinții au venit încă din luna decembrie, și am început înscrierile. 80 % dintre locuri s-au ocupat deja, însă nimeni nu o să fie refuzat. Înscrierile continuă”, a declarat Venera Rusu, directorul Școlii Generale nr. 3 din Suceava.
La Școala Generală nr. 3, una dintre școlile cele mai solicitate din municipiu, planul de școlarizare pentru anul viitor prevede formarea unui număr de șase clase întâi, care, potrivit legislației, nu pot funcționa cu un efectiv mai mare de 25 de elevi. Astfel, școala poate primi în clasa întâi cel mult 150 de elevi.
Venera Rusu a precizat însă că „deși 80 % dintre locuri sunt deja ocupate, înscrierile continuă, și nici unui părinte nu i se va refuza dreptul de a-și înscrie copilul la școală”. În cazul în care locurile prevăzute în planul de școlarizare se vor ocupa, însă școala va mai avea cereri de înscriere, conducerea unității va solicita Inspectoratului Școlar Suceava o suplimentare a locurilor și formarea unei noi clase.
„În lunile de vară deja știm cum începem anul nou școlar” Locurile în clasa întâi nu sunt ocupate numai la Școala Generală nr.3. Directorii mai multor unități de învățământ au declarat că părinții, din precauție, vin să-și înscrie copilul la școală cu mult timp înainte.
„Fiecare are anumite preferințe, un anume învățător, și pentru a fi sigur că prinde un loc în acea clasă, vine și-și înscrie copilul din timp. Așa stau lucrurile din totdeauna”, a declarat un director de școală din municipiul Suceava. Acesta a mai spus că „avalanșa” de înscrieri se produce de obicei din luna ianuarie și până în luna aprilie, mai.
„În lunile de vară deja știm cum începem anul nou școlar. Mai vin întârziații, însă foarte puțini, și de obicei cei care se întorc din străinătate”, a mai spus directorul.
Avalanșă de înscrieri și la grădinițe Nici în învățământul preșcolar, locurile în grupele de copii, mai ales cele din grădinițele cu program prelungit, nu duc lipsă de solicitări.
Și la acest ciclu educațional, înscrierile încep cu mult timp înainte de debutul anului școlar.
Nu este o noutate, pentru că în fiecare an se întâmplă la fel. Numărul de locuri insuficient, în zonele urbane ale județului, în comparație cu cel al cererilor, face ca grădinițele, îndeosebi cele cu program prelungit, să fie supraaglomerate, iar în unele situații, într-o grupă să fie înscriși și câte 40 de preșcolari.
La polul opus stau însă unele unități de învățământ din zonele mai puțin populate ale județului, unde unele clase funcționează sub efectivele minime de elevi admise.
În 20 de școli din județul Suceava funcționează clase de elevi sub efectivul minim de școlari admis de lege.
Maxim 20 de copii în clasă Legea prevede că în învățământul preșcolar numărul minim de copii necesar pentru funcționarea unei clase este de 10 preșcolari, la cel mediu, de 15 înscriși, iar numărul maxim admis este de 20 de copii. Clasele primare pot funcționa cu aceleași efective ca și cele preșcolare, cu precizarea că la acest nivel educațional, numărul maxim de elevi admis într-o clasă este de 25 de înscriși.
O clasă gimnazială nu poate funcționa cu mai puțin de 10 elevi și cu mai mult de 30 de elevi, iar o clasă de liceu sau de arte și meserii trebuie să aibă minim 15 elevi înscriși și maxim 30 de cursanți.
20 de școli cu clase sub efectivul minim de elevi admis de lege În ceea ce privește clasele care funcționează sub efective la nivelul județului Suceava, 15 dintre acestea sunt de nivel gimnazial, două sunt clase liceale, una de arte și meserii și alte două clase sunt de nivel primar.
Inspectoratul Școlar Suceava a întocmit, pe baza cererilor venite din școli, un proiect al planului de școlarizare pentru anul viitor, proiect care urmează să fie supus aprobării la Ministerul Educației. Planul de școlarizare propus de IȘJ prevede înființarea a 1878 de clase întâi în tot județul, în anul școlar viitor.






