Câștigătoare

Locul II pe țară la un concurs organizat de Poșta Română, obținut de o elevă din Suceava

Concursul epistolar „O viață mai bună în condiții de muncă decente”, organizat de Poșta Română în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, la inițiativa Uniunii Poștale Universale (UPU) și-a desemnat câștigătorii.
Eleva Georgiana Nisioi, de la Școala cu clasele I-VIII nr.2 „George Voevidca” din Câmpulung Moldovenesc, a obținut premiul doi la nivel național la acest concurs.
Ieri, la școala câmpulungeană a avut loc premierea elevei.
Concursul, destinat elevilor cu vârsta de până la 15 ani, a fost lansat pe 9 octombrie 2008, de Ziua Mondială a Poștei. Competiția se desfășoară în trei etape: județeană, regională și națională.
Cea mai bună lucrare, tradusă în limba franceză sau engleză, va fi transmisă până la data de 30 aprilie 2009 Biroului Internațional al UPU care, în colaborare cu UNESCO, va desemna câștigătorii la nivel mondial. Primii trei laureați ai etapei internaționale vor primi medalii (aur, argint și bronz) din partea Biroului Internațional al UPU.

Recomandări

Copiii de la Romantic Art Music Suceava au obținut rezultate remarcabile la un concurs de muzică ușoară organizat la Piatra Neamț