Rugby

Locul doi la turneul internațional “Chișinău 7”

Echipa locală CSM Bucovina Suceava a reușit, la fel ca și anul trecut, să se claseze pe poziția a doua la turneul internațional de rugby în 7 dotat cu trofeul „Chișinău 7”. După două meciuri câștigate lejer în grupa din care au făcut parte, elevii antrenorului Constantin Vlad au intrat în lupta pentru titlu alături de câștigătoarele din celelalte două grupe. În prima partidă, sucevenii au pierdut disputa cu câștigătoarea de anul trecut, UTM Chișinău, formație cu care au jucat finala în 2006. În cel de-al doilea meci, Bucovina Suceava a terminat la egalitate, scor 12 – 12 cu cei de la Blumarin Chișinău, rezultate în urma cărora s-a clasat pe poziția a doua a clasamentului final. „A fost un turneu foarte util pentru jucătorii noștri, pe de o parte pentru că rămân conectați la joc până pe 20 decembrie, când avem ultimul meci din 2007, dar și pentru a mai căpăta experiență în rugby-ul în 7, mai ales că avem și noi un campionat național de acest gen. Mai mult, pe lângă rugby-ul în 7, acest turneu a cuprins și alte meciuri, chiar și de rugby feminin, unde a luat parte și echipa din Pașcani, dar și de rugby în 15, acolo unde s-au întâlnit echipe de juniori”, a declarat antrenorul Constantin Vlad. La finalul acestei acțiuni, organizatorii au organizat și un meci pentru veterani între selecționata Moldovei și cea din Tiraspol, partidă în care au evoluat și Constantin Vlad, Dumitru Livadaru, care a fost și arbitru pe parcursul turneului, dar și Viorel Negru, acesta din urmă reușind să marcheze cele două eseuri ale echipei sale.

Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Rușii lipoveni din localitățile sucevene, dar și toți ortodocșii de stil vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie