Locul discreției în viața creștină

Adâncul inimii este în mod firesc retractil, discret, bucuros de întâlnirea tainică și delicată cu Dumnezeu, Cel Care este în ascuns și Care vede în ascuns. Rugăciunea făcută în spatele ușilor încuiate, recomandată de Mântuitorul în Predica de pe munte (Mt. 6, 6), își găsește corespondentul practic în toată nevoința tăinuită a monahilor din pustie și a tuturor celor care le-au urmat.
O lecție despre importanța și locul discreției în viața creștină primește de la avva Iosif preotul Eulogios. Ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur, acesta din urmă a fost un preot care practica o asceză foarte severă; postea câte două zile la rând, iar uneori și câte o săptămână întreagă. Viața lui de nevoință se centra în jurul acestor bravuri pe care le socotea din cale-afară de importante. Pe avva Iosif de la Panefisi îl vizitează tocmai pentru a vedea la el o viață și mai aspră. Întâlnirea nu a fost, cel puțin în prima fază, la nivelul așteptărilor pentru că bătrânul l-a primit după toate regulile ospitalității, i-a pus dinainte tot ceea ce avea și a mâncat el cel dintâi, chiar dacă ucenicii lui Eulogios l-au avertizat pe bătrân că învățătorul lor nu mănâncă decât pâine și sare.
Preotul Eulogios a rămas acolo trei zile, dar „n-au auzit nici o cântare de psalmi și nici o rugăciune, deoarece gazdele își făceau lucrarea într-ascuns. Și au plecat fără să se aleagă cu vreun folos“. La plecare însă au rătăcit drumul și au fost nevoiți să se întoarcă la bătrân. Acolo, înainte de a intra au auzit cântări de psalmi. Au fost primiți cu bucurie și fiind însetați de pe drum, au primit apă de la bătrân. Era un amestec imposibil de băut de apă de mare cu apă dulce. La insistențele preotului Eulogios, bătrânul Iosif a trebuit să își descopere nevoința: „Paharul cu vin era al dragostei. Cel cu apă îl beau frații tot timpul“. În felul acesta „l-a învățat pe preot să discearnă gândurile, tăindu-i toate apucăturile omenești“ .
Singurul scop al ascezei creștine, al întregii osteneli este acela de a plăcea lui Dumnezeu, Cel ascuns, Care vede în ascuns. Tocmai de aceea nevoința este o jertfă născută din dragoste, care, mai înainte de orice, este gratuită. Ascetul nu caută slava deșartă a virtuților părute, de aceea este cât se poate de precaut și nu doar că se ferește să își afișeze lucrarea, dar face tot ce îi stă în putință să menajeze intimitatea întâlnirii cu Dumnezeu. Aceasta este marea lecție a avvei Iosif, un ecou al îndemnului evanghelic de a nu face paradă cu evlavia și rugăciunea, acte fundamental intime, care scoase la iveală riscă să se denatureze, să își piardă sensul și semnificația.
Pe de altă parte, remarcabilă este receptivitatea preotului Eulogios. Receptivitatea este de altfel una dintre caracteristicile care traversează Patericul de la un capăt la celălalt. Asceții mai mult sau mai puțin renumiți, la fel ca și frații începători, Îl caută din toată inima pe Dumnezeu, Care le grăiește mai ales prin oameni. De aceea când li se arată că un oarecare aspect al vieții lor, oricât de neînsemnat, este nepotrivit cu voia lui Dumnezeu, sunt gata de schimbare (un maxim în acest sens este atins de bătrânul care propune ucenicului său inversarea rolurilor atunci când înțelege că tânărul avea o înțelepciune practică ce o depășea pe a sa). Eulogios vine la avva Iosif ca un ascet aspru, sigur de vitejia sa în lupta cu trupul, și pleacă un om cu discernământ și măsură, care „a devenit socotit la minte, mânca tot ce i se punea în față și a învățat și el să se ostenească într-ascuns“.
(Paul Siladi)