– Copiii și părinții sunt așteptați astăzi, începând cu ora 15.00, să se bucure de investiția de 20.000 de euro
Copiii din municipiul Suceava sunt așteptați astăzi, începând cu ora 15.00, la inaugurarea unui nou loc de joacă. Micuții suceveni vor avea la dispoziție un spațiu de joacă, modern, amplasat chiar în spatele Pieței Mici. Noul loc de joacă a fost amenajat de societatea de salubrizare Rosal, pe cheltuială proprie, în baza contractului semnat cu Primăria Suceava, prin care sunt obligați ca anual să amenajeze câte un loc de joacă pentru copii.
Acesta este al treilea loc de joacă amenajat de Rosal, după ce, în 2005, a fost dat în folosință cel din Burdujeni, de lângă biserica Sf. Andrei, iar în 2006 – în Obcini, lângă Școala „Ion Creangă”. Locația pentru acest an a fost stabilită, potrivit primarului Ion Lungu, după ce s-a consultat cu suceveni din acest cartier.
Noul loc de joacă, în valoare de 20.000 de euro, a fost montat într-o zonă liberă de pe strada Zorilor, situată în spatele Pieței agro-alimentare George Enescu. Directorul Rosal Suceava, Adrian Niculescu, a precizat că toate componentele parcului de joacă pentru copii sunt aduse din Bulgaria și Polonia, iar în apropierea structurilor amenajate pentru copii au fost montate și câteva bănci, pentru părinții și bunicii care îi vor supraveghea.
Locul de joacă din cartierul George Enescu este al doilea spațiu de acest gen, inaugurat în municipiul Suceava, în această lună, după mini-parcul de distracție din parcul de lângă Universitate.





