Primăria orașului Vicovu de Sus a primit recent un lot de 10 microbuze electrice moderne, care vor fi folosite pentru transportul public local. Anunțul a fost făcut de primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, care a precizat că venirea celor zece microbuze electrice reprezentă o zi istorică pentru acest oraș. „Din câte știu, după municipiul Suceava, suntem primul oraș din județ care beneficiază de transport verde”, a declarat Vasile Iliuț. El a spus că microbuzele electrice vor intra în circulație în perioada următoare, după finalizarea procedurilor de înmatriculare și stabilirea traseelor. Vasile Iliuț a adăugat că proiectul prin care orașul Vicovu de Sus a beneficiat de cele 10 microbuze prevede și achiziționarea a două autobuze electrice, care vor deservi elevii, vârstnicii și alți călători din oraș.
El a explicat că proiectul a fost finanțat integral din fonduri europene, primăria contribuind doar cu realizarea documentației tehnice și consultanța. „Pe noi nu ne-au costat nimic aceste microbuze. Am beneficiat de fonduri europene și vom beneficia în continuare. Nimeni nu îți dă un lucru gratis dacă nu vii cu actele în regulă și un proiect bine făcut”, a explicat primarul din Vicovu de Sus.
El a ținut să mulțumească și foștilor consilieri locali care au susținut inițiativa în urmă cu doi ani, când a fost propusă înființarea unei firme de transport local. „Le mulțumim din suflet pentru încrederea acordată. Proiectele nu prind viață de pe o zi pe alta, dar noi avem răbdare și mergem înainte”, a adăugat Iliuț. El a arătat că noile vehicule electrice vor aduce beneficii majore pentru locuitorii orașului: un aer mai curat, mai puțin zgomot și un plus de confort în transportul public.
„Aceste vehicule ne vor ajuta să avem un transport public mai curat și mai silențios, un aer mai puțin poluat pentru toți cetățenii, dar și un plus de confort pentru călători. Este un pas important în direcția unui oraș verde, modern și prietenos cu mediul”, a încheiat primarul Vasile Iliuț. El a mai spus că microbuzele vor fi folosite pentru 4-5 rute principale de transport din oraș. Ulterior, după venirea celor două autobuze electrice, acestea vor deservi traseele de pe rutele principale, iar microbuzele vor fi folosite pe rute care vor acoperi și drumuri secundare din oraș.