Alegere

Locuitorii din Baia votează pentru echipa lui Flutur și pentru continuarea dezvoltării

Gheorghe Flutur și primarul comunei Baia, Mihail Cârlan

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, candidatul PDL pentru un nou mandat, a participat la o întâlnire cu câteva sute de locuitori ai comunei Baia, aceștia asigurându-l că votează „pentru echipa lui Flutur și pentru continuarea dezvoltării”. Încă din începutul discuțiilor, primarul comunei Baia, Mihail Cârlan, care candidează pentru încă un mandat, a ținut să-i mulțumească lui Gheorghe Flutur pentru sprijinul acordat.
„Țin să-i mulțumesc pentru efortul depus pentru a aduce atâtea proiecte în județul Suceava. După părerea mea, atât în Baia, cât și în Suceava au fost realizări de excepție”.
La rândul său, președintele CJ Suceava a ținut să remarce faptul că poate să vină după patru ani de mandat să stea de vorbă cu locuitorii din Baia, precum și cu cei din celelalte localități ale județului și „putem să pune mâna pe ceea ce am făcut”.
„Aveți unul dintre cei mai harnici și întreprinzători primari pe care i-am avut în județ. Îmi doresc să avem astfel de primari care nu calcă de două ori într-un loc și care nu dorm de amiază”, a spus Flutur. El le-a spus locuitorilor din Baia că o investiție importantă care se realizează în această zonă este spitalul din Fălticeni, lucrările fiind începute deja. Gheorghe Flutur a subliniat că atât în Baia, cât și în localitățile din zona Fălticeni au fost realizate proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii de drumuri și pentru construcția de rețele de apă și canalizare. Flutur a spus la Baia, „fostă capitală a acestui județ, nu am cum să nu mă închin și să o finanțăm în continuare”. Șeful administrației le-a solicitat votul locuitorilor din Baia atât pentru primarul Mihai Cârlan și echipa sa, cât și pentru el și echipa lui de consilieri județeni.

Recomandări

Aproximativ 300 de spectatori au aplaudat Corala „Ciprian Porumbescu” la concertul pascal extraordinar susținut în Bazilica „Adormirea Maicii Domnului” din Cacica

„Servicii comunitare pentru familii unite”, proiect de care beneficiază copii din Suceava, Fălticeni, Baia, Valea Moldovei și Dolhești

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Consiliul Județean Suceava se implică în protejarea și reconfigurarea traseului Via Transilvanica din Bucovina

CCI Suceava continuă organizarea de programe de formare profesională pentru angajați din județ și din Regiunea de Nord-Est

Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire

Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate