Facilități

Locuințe ANL de serviciu pentru angajați din instituțiile publice din municipiul Suceava

Primăria Suceava va solicita Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) finanțarea pentru construirea a încă două blocuri de locuințe, cu 40 de apartamente, în zona Metro. În aceste blocuri ar primi locuințe de serviciu angajați din instituțiile publice. Conform legii, au dreptul la locuințe de serviciu specialiștii din învățământ, sănătate, precum și specialiștii din sectorul de apărare națională, ordine publică, siguranță națională, ai autorității judecătorești și ai administrației naționale a penitenciarelor. Specialiștii care se califică pentru o astfel de locuință sunt angajați ai unităților din domeniile respective aflate pe raza municipiului Suceava, care nu dețin o locuință în proprietate pe raza orașului. Criteriile de acordare se stabilesc pe baza legii, de către Consiliul Local. Contractele de închiriere sunt pe 12 luni, cu posibilitate de prelungire în fiecare an.
”Avem solicitări pentru locuințe de serviciu de la toate instituțiile”, a declarat, ieri, în conferință de presă, primarul de Suceava, Ion Lungu. Acesta a afirmat că cele două blocuri ar putea fi construite în perimetrul în care există deja patru blocuri ANL și se mai află în construcție încă patru, deoarece aici există deja utilități, iar suprafața construită permite ridicarea a încă două blocuri.
Potrivit primarului, cele mai multe solicitări de locuințe de serviciu vin din partea Spitalului de Urgență Suceava, unde în ultimii ani au fost recrutați circa 90 de tineri medici, din partea Poliției, Jandarmeriei și a școlilor. Ion Lungu a afirmat că pentru medici s-ar mai putea construi un bloc de locuințe și în curtea Spitalului Vechi, unde ar fi teren disponibil, fără a afecta spațiul verde. ”Dintre cererile de la spital, am rezolvat până acum vreo 10, dar în ultimii ani au venit peste 90 de medici noi”, a declarat Lungu.
În ceea ce privește vânzarea locuințelor ANL, Ion Lungu a afirmat că au fost vândute 20-25, dar mai sunt dosare în lucru.

Recomandări

Separarea corectă la sursă este cheia unei gestionări eficiente a deșeurilor în municipiul și județul Suceava

Copiii strigă după ajutor! 931 de apeluri la Telefonul Copilului 119, în județul Suceava. Peste 700 au fost apeluri false sau greșite

Blocul cu locuințe de serviciu pentru profesori și medici din Siret va fi finalizat în mai puțin de două luni

Spitalul din Suceava, selectat de un consorțiu academic elvețian pentru dezvoltarea unei aplicații de monitorizare a astmului la distanță

„Alex” este o aplicație mobilă, un asistent digital de sănătate, care va permite monitorizarea continuă la distanță a astmului la copii și tineri

Primăria Sucevița caută medic de familie. Oferă cabinet, locuință și o indemnizație lunară de la bugetul local

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare