Cablu defect

Locuința unui bărbat din Fălticeni, distrusă de un incendiu



Acoperișul casei în care locuia un bărbat de 50 de ani, din Fălticeni, s-a aprins miercuri seara, focul cuprinzând apoi și planșeul din lemn al locuinței. Incendiul a izbucnit în jurul orei 19.20, proprietarul fiind chiar cel care a sunat la 112 și a dat alarma. La locul incendiului au ajuns două autospeciale de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni, ale căror echipaje au început să acționeze pentru stingerea vâlvătăii. Bărbatul a povestit că se afla cu familia în casă, în momentul în care au observat flăcări la acoperișul locuinței.
Casa familiei bărbatului are parter și mansardă, fiind acoperită cu plăci de azbociment. În urma stingerii incendiului care a distrus acoperișul casei și 30 de metri pătrați din planșeul de lemn, pompierii au constatat drept cauză de izbucnire a focului efectul termic al curentului electric, produs de un cablu electric defect. Valoarea prejudiciului înregistrat în urma incendiului a fost de 15.000 de lei, locuința nefiind asigurată.



Recomandări