Chiriașii căminului nr. 2 de la Liceul Alimentar, cunoscut pentru mormanele de gunoaie pe care le aruncă pe geam unii dintre locatari, iar mai nou, pentru faptul că a fost inundat cu materii fecale, din cauza înfundării canalizării interioare a clădirii, nu vor mai sta mult acolo. În 2-3 luni, aceștia vor fi evacuați, mai ales că nu au plătit chiriile și utilitățile de aproape un an de zile, unii chiar mai mult de atât, pe numele unora fiind emise și titluri executorii de evacuare silită, nepuse în aplicare până acum.
Imobilul respectiv a fost mult timp subiectul discuțiilor dintre conducerea Universității Suceava și cea a Primăriei Suceava, fiind solicitat de USV pentru a fi transformat în cămin pentru studenți.
„De problema de la Liceul Alimentar am aflat abia ieri la 15.30, când era deja rezolvată. Căminul este încă în administrarea școlii, dar cu siguranță el va fi dat Universității. Probabil acest lucru se va întâmpla după sărbătorile de Paști. Nu aveam cum să-i scoatem în stradă, să-i mutăm de acolo, în plină iarnă”, a spus miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a spus că nu înțelege de ce s-a acționat abia marți, dacă problema era de săptămâna trecută, cum spun chiriașii.
„Până la urmă, ce s-a întâmplat nu este deloc o chestiune complicată. S-a înfundat canalizarea, este în administrarea școlii, o repară. Școala trebuia să ne informeze și să ne solicite ajutorul, dacă era o problemă ce îi depășea.
Iar un alt aspect, cei care locuiesc acolo, în loc să pună mâna să ajute, erau foarte activi pe Facebook. Nu e o problemă asta, dar trebuie să mai avem și spirit civic”, a completat primarul municipiului reședință de județ.
Conducerea USV, critică la adresa municipalității
Știrea privind inundarea cu materii fecale a parterului clădirii pe care au solicitat-o în numeroase rânduri a stârnit reacții la nivelul conducerii Universității Suceava.
Prorectorul USV, Mihai Dimian, a postat ieri un mesaj critic referitor la această problemă:
„Suntem la aproape un an de când Consiliul Local Suceava a aprobat trecerea unui cămin în administrarea Universității Suceava, iar transferul trebuia făcut de la 1 iulie 2016. Nu numai că nu a fost transferat, dar nici măcar nu a fost eliberat. Acum tot parterul e plin de nevoile locatarilor rămași.
Proastă decizie: sute de studenți nu pot locui într-un cămin, bugetul local plătește întreținerea și utilitățile unei clădiri degeaba, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară trebuie să facă față unui focar de infecție în curtea lui, iar zeci de camere sunt disponibile și neutilizate în alte cămine pentru cazurile sociale adevărate”.
Planurile USV în privința acestui cămin sunt de a-l moderniza, din fonduri europene, acolo putând fi create aproximativ 200 de locuri de cazare pentru studenți.