Gheorghe Trif, unul din cei trei localnici din comuna Horea care au ajuns primii la locul accidentului aviatic, spune că este „țăran” care se ocupă cu creșterea animalelor, nu „lucrător silvic”, cum scrie în raportul de la Guvern, el precizând că până acum nu a fost contactat de nicio autoritate, informează Mediafax.În raportul privind accidentul aviatic din Apuseni prezentat miercuri în Guvern se menționează că „la ora 21:13 un lucrător silvic (Trif Gheorghe), membru al echipei de căutare format din personal silvic, a ajuns la locul incidentului, informația despre poziția acestuia fiind comunicată la 112 și transferată dispeceratelor de urgență”.Gheorghe Trif, în vârstă de 40 de ani, din Petreasa, județul Alba, care a ajuns primul, alături de doi consăteni, la locul accidentului aviatic, spune că el este „țăran, cetățean al comunei Horea, nu lucrător silvic”.Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Trif a explicat că el se ocupă cu creșterea animalelor. „Noi i-am găsit, nu a fost niciun pădurar. Cei care au întocmit raportul sunt prost informați. Nu știu cine a adus vorba despre pădurari. Se spun tot felul de prostii, îs tot felul de vorbe”, a spus Gheorghe Trif.Potrivit acestuia, nici el și nici ceilalți doi consăteni nu au fost contactați de vreun reprezentant al autorităților înainte de redactarea raportului.”Noi am ajuns primii. Nu ne-a căutat nimeni, nu ne-a întrebat nimeni nimic. Sincer, nici nu mă aștept să mă caute cineva, nici nu îmi doresc. Ceea ce vreau este să se afle adevărul, să se găsească vinovații, cineva să plătească pentru ce s-a întâmplat. Eu aștept doar adevărul, nu să se spună tot felul de minciuni”, a spus Gheorghe Trif.Potrivit acestuia, coordonatele oferite pentru căutări „nu au fost bune”, echipele de salvare fiind direcționate „la zeci de kilometri de locul accidentului”.