Activitate

„Liturghia copiilor”, miercuri, de Ziua Mondială a Educației



„Liturghia copiilor”
„Liturghia copiilor”

De Ziua Mondială a Educației, miercuri, 5 octombrie, preșcolarii și elevii suceveni ar putea să participe, între orele 9:00-11:00, la „Liturghia copiilor”. Este un proiect inițiat de prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie, care a spus: „Să nu rămână copiii «singuri» tocmai de Ziua Educației. Dacă-s închise școlile, deschidem bisericile pentru ei. Facem, în parohiile care doresc, «Liturghia copiilor»”.
Proiectul „a prins” deja în aproape 30 de parohii din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, parohii care au transmis că vor deschide bisericile pentru „mici mărturisitori de Hristos”.„O Liturghie a copiilor, chiar miercuri, de Ziua Mondială a Educației, este ca o doxologie vie, cu rostirile de mulțumire și pentru pace – copii”, a mai spus Daniela Ceredeev. Și-au exprimat deja dorința de a oficia „Liturghia copiilor” Parohia Adâncata II, Biserica de lemn „Sfântul Dumitru”, pr. prof. Pascal Mitu; Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Berchișești, pr. Florin Dura; Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Bogdănești, pr. dr. Marcel Ursuțu; Parohia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Bosanci, pr. Ioan Bujorean; Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Breaza, pr. Petru Balabașciuc; Parohia „Sfinții Arhangheli” Sadău, Brodina, pr. Iosif Andronic; Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Ciumârna, pr. Dan-Constantin Ceredeev; Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Câmpulung Moldovenesc, pr. Constantin Norocel; Parohia „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc, pr. Gheorghiță Niță; Parohia Cumpărătura, Biserica „Nașterea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva”, pr. Mihail Brahariu; Parohia „Sfântul Dumitru” Deia, pr. Ovidiu Macovei; Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Panaci, pr. Ovidiu Petrovici, pr. prof. Alexandru Verdeșescu; Parohia Plopeni, pr. George Mihoc, pr. prof. drd. Constantin Chelba; Parohia „Sf. Mc. Mercurie și Sf. Mc. Ecaterina” Rădășeni, pr. Georgian Rotar; Parohia „Sfântul Gheorghe” Sadova, pr. prof. Ionuț Ionescu; Parohia „Sfântul Nicolae” Sadova, pr. Simeon Mândrilă; Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și Sfântul Mucenic Pantelimon” Satu Mare II, pr. Ștefan Irinciuc; Parohia „Sfânta Treime” Spătărești, pr. prof. Tudor Andrioaia; Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” Sucevița, pr. Traian Molea; Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Șcheia, pr. prof. drd. Cezar Onesim; Parohia „Sfântul Nicolae” Uncești, pr. prof. dr. Florin Grigorescu; Parohia „Sfinții Apostoli” Valea Stânei, Vatra Moldoviței, pr. Constantin Coca; Parohia „Înălțarea Domnului” Vama, pr. Vasile Gavra, pr. Daniel Nichitean, pr. Ioan Gavra; Parohia „Sfântul Nicolae” Vama, pr. prof. dr. Alexandru Cojocari, pr. Dumitru Moroșan; Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, arhim. Mihail Balan, starețul mănăstirii și exarh de zonă al mănăstirilor, Centrul Eparhial Suceava; Mănăstirea „Sfântul Ilie” Șcheia, protos. Elisei Preutu, starețul mănăstirii etc.
Vă reamintim că 5 octombrie marchează în fiecare an Ziua Internațională a Educației, prilej cu care preșcolarii, elevii și profesorii au zi liberă. În țara noastră, Ziua Mondială a Educației este marcată începând cu anul 2013.



Recomandări

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului
Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos
Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos