Sănătate cu planificare

Liste de așteptare de o lună de zile, la ambulatoriul integrat al Spitalului Suceava



Liste de așteptare de o lună de zile, la ambulatoriul integrat al Spitalului Suceava
Liste de așteptare de o lună de zile, la ambulatoriul integrat al Spitalului Suceava

Până să ajungă să fie consultați de un medic, bolnavii care se adresează ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Suceava trebuie să aștepte și o lună de zile, nu puține fiind cazurile în care perioada de așteptare se prelungește chiar mai mult. Pacienții se plâng că trebuie să-și facă programările pentru consultații cu câteva săptămâni înainte și sunt îngrijorați că starea lor de sănătate s-ar putea agrava până la data stabilită.
“Am încercat săptămâna trecută să-mi fac o programare la Neurologie. Mi s-a spus că până în luna mai nu este posibil. Dacă aș insista pentru un consult la șefa secției, doctorița Neagu, așa cum de altfel îmi doream, ar trebui să aștept până în iunie. Am înțeles că mai repede nu se poate, fiindcă ea are are mulți pacienți cronici, iar o perioadă nici nu va lucra fiindcă va fi plecată din localitate”, ne-a mărturisit un pacient.
Aceeași aglomerație este întâlnită și la alte specialități, cum ar fi Cardiologie și Urologie, unde lista de programări pentru aprilie a fost de mult completată, bolnavilor recomandându-li-se să revină luna viitoare. De perioade lungi de așteptare și de cozi infernale la ușile cabinetelor au parte și pacienții cu probleme ce țin de Ortopedie, Chirurgie sau ORL.
Directorul medical: „Într-adevăr, pacientul pare foarte îndreptățit să fie nemulțumit”
Conducerea spitalului recunoaște că listele de așteptare pentru accesul la asistența medicală implică un risc major pentru bolnav, dar susține că sistemul necorespunzător de lucru nu poate fi evitat atâta timp cât Casa de Asigurări de Sănătate limitează numărul consultațiilor pe care le decontează la patru pe oră, pentru fiecare medic.
“Așteptarea revoltă cel mai mult, iar când te gândești la o afecțiune cardiacă, fie ea și cronică, dar despre care nu știi ce surprize îți rezervă în perioada de planificare, într-adevăr, pacientul pare foarte îndreptățit să fie nemulțumit”, spune directorul adjunct pe probleme medicale al Spitalului Suceava, dr. Doina Ganea Motan.
Responsabilul spitalului arată că situația ar fi și mai disperată dacă medicii care lucrează prin rotație în ambulatoriu nu ar depăși norma impusă de CAS și nu ar consulta mai mulți bolnavi decât numărul aprobat de această instituție, creând astfel un prejudiciu spitalului prin acordarea de servicii neplătite. “E discutabil, adevărul e de obicei undeva la mijloc. Față de pacient nu este corect, dar față de timpul de lucru al medicului este corect. Judecând la rece, fiecare este cu dreptatea lui, și medicul și spitalul, dar, evident, pacientul este deasupra tuturor”, crede dr. Motan.
Schimbarea legislației, singura soluție pentru reducerea listelor de așteptare
Adjunctul Spitalului Suceava este de părere că preluarea imediată a cazurilor care ajung în ambulatoriul integrat ar fi posibilă numai în cazul în care legislația din sectorul sanitar s-ar schimba, iar medicilor le-ar fi permis să acorde consultații și după ce-și încheie programul de lucru pe secții. “În perspectivă se poate gândi un serviciu în ture, la ambulatoriu, dacă, evident, s-ar schimba și cadrul legal. Astfel, dacă medicul ar fi remunerat, ar putea efectua această activitate și după orele de program și ar putea face ture, să lucreze și după-amiaza. Dacă nu se schimbă legislația, rămâne așa, faci acest lucru în cele șapte ore, când îți desfășori activitatea în secție și când, conform unei planificări pe care o face șeful de secție și care asigură rotarea tuturor medicilor în ambulatoriu, îți revine o oră, două, în funcție de specialitate“, conchide directorul medical.
Ambulatoriul integrat, o sursă importantă de venituri pentru Spitalul Suceava
Ambulatoriul integrat de specialitate de la nivelul Spitalului Suceava tratează pacienții cronici, bolnavii care reprezintă urgențe ușoare sau pur și simplu au nevoie de o consultație. Ambulatoriul este deschis de luni până vineri, între orele 08.00 și 15.00, iar accesul bolnavilor este permis pe la fosta Urgență Chirurgie, situată în partea laterală a spitalului, unde a fost amenajat și biroul de recepție. Deschis la 1 aprilie 2011, ambulatoriul integrat de specialitate cuprinde 20 de specialități diferite, respectiv medicină internă, hematologie, cardiologie, endocrinologie, obstetrică-ginecologie, reumatologie, neurologie, nefrologie, balneofizioterapie, gastroenterologie, ortopedie și traumatologie, urologie, ORL, chirurgie generală, chirurgie și ortopedie infantilă, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, pediatrie, oftalmologie și neurochirurgie. Adresabilitatea la ambulatoriu a crescut continuu de la reorganizarea sa, aducând spitalului venituri semnificative în condițiile în care o consultație se taxează cu 10 lei. Anul acesta, în primele trei luni, medicii care lucrează în ambulatoriul integrat au efectuat deja aproximativ 15.000 de consultații.




Recomandări

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19
Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Endoscopii digestive la copii, în cadrul ambulatoriului Spitalului Clinic din Suceava, efectuate de prof. univ. dr. Smaranda Diaconescu

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice
Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice